Potrivit unui comunicat al Poliţiei Judeţene Constanța, sâmbătă noapte, un bărbat care conducea un autoturism pe DN 2A, dinspre Constanţa către Hârşova, a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor din Mihail Kogălniceanu, care au plecat în urmărirea şoferului.
Bărbatul a încercat să scape de agenţi, aruncând sticle înspre autospeciala de Poliție. În cele din urmă, după o urmărire de 20 de kilometri, în satul Dorobanțu, polițiștii au reușit să-l oprească pe bărbat și să-l imobilizeze.
Ulterior, anchetatorii au stabilit că bărbatul, în vârstă de 46 de ani, nu avea permis de conducere şi consumase băuturi alcoolice, având o îmbibație alcoolică de 1,15 g/l alcool pur în sânge.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi a fost prezentat Judecătoriei Constanța care a decis arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.