IPS Teodosie s-a prezentat la Judecătoria Constanţa, unde fusese citat într-un dosar în care un preot ar fi fost şantajat cu imagini compromiţătoare de către un fost absolvent de Teologie şi un fost membru al Coralei „Armonia”, care aparţine Arhiepiscopiei Tomisului, scrie Mediafax.
Şedinţa de judecată s-a desfăşurat cu uşile închise, iar la plecare înaltul prelat dobrogean a refuzat să facă declaraţii.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori în anul 2012, preotul Ciprian Stoichin a mers la locuinţa unei femei pentru a sfinţi casa, iar după alte 3 - 4 zile, femeia l-a chemat din nou pe preot la ea acasă.
Cu această ocazie cei doi au întreţinut relaţii sexuale, dar ar fi fost filmaţi de către Ionuţ Cristian Picu, fost absolvent de Teologie, şi Marcel Marin, fost membru al Coralei Armonia.
Ulterior, cei doi ar fi încercat să-l şantajeze pe preot, cerându-i 15.000 de euro pentru a nu face imaginile publice.