Accidentul s-a produs după ce şoferul unei autospeciale de transport marfă a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de stâlp. În urma impactului, stâlpul a cedat şi s-a prăbuşit peste un tramvai care circula în zonă.
"Eu eram pe unul dintre scaunele dintre scări și am văzut stălpul cum vine către noi. În primă fază speram să apucăm să trecem. Din păcate un copil a fost rănit, cred că din cauza cioburilor”, a declarat unul din martorii aflați în tramvai pentru presa locală.
"Şoferul dubei a acrosat cu roțile din spate un jeep aflat în spatele lui și atunci a fost aruncat în stălp. După asta, stălpul a căzut peste tramvai", a povestit un alt martor.
Un copil aflat în tramvai a fost rănit de cioburile unui geam care s-a spart. El a fost transportat de urgenţă la spital pentru a primi îngrijiri medicale, mai scrie sursa citată.
Deocamdată nu au fost stabilite cu exactitate cauzele producerii accidentului.