Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu, a declarat presei că accidentul, în care au fost implicate trei mașini, s-a produs după ce un șofer de 28 de ani din Piatra Neamț, care conducea un autoturism VW Golf în care se aflau prietena sa, în vârstă de 24 de ani, și sora acesteia, de 16 ani, a intrat pe contrasens, unde a lovit un autoturism Logan condus de un sucevean în vârstă de 60 de ani, care venea din direcția Siret spre Suceava, scrie Agerpres.ro.
După impact, autoturismul Logan a ricoșat într-un VW Bora care venea din spate.
În urma accidentului, au fost răniți șoferul sucevean și cele două ocupante ale mașinii și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Din cealaltă mașină, VW Golf, au fost răniți ușor șoferul și cele două tinere, dar aceștia au primit îngrijiri la locul accidentului. Cea de a treia mașină implicată în accident a fost doar avariată.