Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi au menţionat că au activat Codul roşu de intrvenţie, fiind vorba despre 16 persoane implicate, în total, în acest accident.
“Iniţial am activat Codul roşu de intervenţie. Mai apoi, s-a constatat că, dintre cele 14 persoane din autocar, doar una este rănită, este vorba despre şofer. În ceea ce îl priveşte pe şoferul autoturismului, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa. La faţa locului s-au deplasat şi echipajele medicale. În accident a mai fost implicat şi un microbuz, cu zece persoane, dar care nu au păţit nimic”, au afirmat cei de la ISU Iaşi.