Accidentul a avut loc pe Calea Şagului, în apropiere de CET Sud, la ieşire din Timişoara. Femeia, la volanul unui Rover, intra în Timişoara, iar bărbatul, care conducea un Golf 3, ieşea din oraş, spun poliţiştii. Cele două autoturisme s-au ciocnit puternic, iar în urma impactului, ambii şoferi, precum şi un copil aflat într-una dintre maşini, au fost răniţi grav, scrie tion.ro.
Copilul a fost transportat de urgenţă la spital, la fel şi bărbatul. Femeia a rămas captivă în maşină, iar pompierii au fost chemaţi pentru descarcerare.
„Am intervenit pentru descarcerarea unei persoane în urma unui accident de circulaţie. Era încarcerată, cu picioarele prinse, cu volanul în braţe. Am reuşit să o scoatem afară. Când am ajuns noi la locul intervenţiei, copilul nu mai era. Probabil a ajuns la spital”, a declarat unul dintre pompieri, Milorad Pavlov.