Zodiacul indian (hindus) este diferit de cel european, ce oferă informații și despre evenimente viitoare în viața oamenilor. Zodiacul indian este alcătuit pe baza celor 36 de decade. Astfel, fiecărei perioade de zece zile din an îi corespunde o anumită zodie. Zodiacul indian, bazat pe astrologia vedică, oferă sfaturi nativilor pentru a-și trăi viața sub semnul mulțumirii și al fericirii și împăcării cu sine și cu ceilalți.
Lotus: 1-10 ianuarie
Potrivit zodiacului indian, Lotusul are multă prezenţă de spirit şi este extrem de independent. Nu suportă să se pună presiuni asupra sa, indiferent de natura lor. Fiind introvertit, evită de multe ori zonele aglomerate, preferând locurile liniştite.
Arcaş: 11-20 ianuarie
Cei care s-au născut sub protecţia Arcaşului şi-au creat propriul lor univers, departe de lumea exterioară. Au înclinaţii puternice spre filosofie şi visare. În general, dau dovadă de hipersensibilitate în anumite contexte, iar, de cele mai multe ori, preferă să fie singuri, înconjuraţi de linişte.
Vultur: 21-30 ianuarie
Vulturul este înzestrat cu calmitate şi dă dovadă de multă toleranţă faţă de greşelile celor din jur. Totuşi, nu se abţine atunci când vine vorba să-i atenţioneze pe aceştia cu scopul de a-i corecta. De asemenea, vulturul demonstrează că are o personalitate puternică, fiind foarte cinic în multe situaţii.
Caleaşcă: 31 ianuarie-9 februarie
Cei care s-a născut sub protecţia acestei zodii hinduse sunt persoane vivace, care adoră să experimenteze lucruri noi şi să descopere noi teritorii. Detestă rutina, în consecinţă se vor afla mereu în căutare de schimbări.
Apă: 10-19 februarie
Nativul acestei zodii este din cale afară de orgolios şi de încăpăţânat. De cele mai multe ori dă dovadă de irascibilitate şi acţionează sub impulsul momentului. În general, nu ştie să fie chibzuit cu banii şi nu îi place să fie contrazis. În ciuda acestui fapt, însă, cei născuţi sub semnul acestei zodii pot fi prieteni loiali şi de nădejde, care, la nevoie, oferă sprijin necondiţionat.
Perlă: 20 februarie-1 martie
Cei născuţi sub mantia protectoare a acestei zodii au o mare nevoie de ocrotire din cauza vulnerabilităţii lor. Au o fire artistică şi sunt foarte sensibili şi creduli, fiind uşor de impresionat. De aceea, unii vor profita de pe urma naivităţii lor pentru a-şi atinge scopurile.
Corabie: 2-10 martie
Potrivit astrologiei hinduse, firea celui care s-a născut în această zodie este destul de dificilă. Deşi la prima vedere pare sociabil, nu îi plac oamenii. Îi place să joace rolul de dominator datorită firii sale autoritare. Una dintre particularităţile specifice acestei zodii este că se lasă dusă de val.
Yoghin: 11-20 martie
Yoghinul este vizionar şi are o fire reflexivă. Are un caractar preponderent îndreptat spre latura spirituală a vieţiii, nefiind deloc interesat de cea materială. Este dotat cu simţ practic şi este perfecţionist din fire.
Toporişcă: 21-31 martie
Cei născuţi în această zodie dau dovadă de perseverenţă şi generozitate, de cele mai multe ori debordând de energie. Sunt siguri de potenţialul pe care îl au, iar în unele situaţii devin intoleranţi şi rigizi. Cu toate acestea, în relaţiile amoroase se dovedesc a fi foarte tandri.
Cal: 1-10 aprilie
Calul este extrem de sociabil şi îi place să fie înconjurat de cât mai mulţi oameni. Din cauza faptului că detestă singurătatea, alege uneori companii nepotrivite. Are o reputaţie pe care se străduieşte să o păstreze intactă, deoarece ţine la imaginea sa mai mult decât la propriile convingeri.
Birjar : 11-20 aprilie
Are un caracter instigativ şi este nestatornic în ceea ce priveşte opiniile şi atitudinile pe care le are. Îi plac schimbările şi are capacitatea de a se adapta mereu la acestea. Are abilităţi de lider şi dă dovadă de diplomaţie în anumite situaţii.
Foc: 21-30 aprilie
Cei născuţi sub protecţia Focului sunt pasionali şi au simţul umorului foarte bine dezvoltat. În relaţiile cu cei din jur este înţelegător şi blând. Focul se îndrăgosteşte foarte uşor, dar sfârşeşte relaţiile cu aceeaşi uşurinţă cu care le şi începe.
Capră: 1-10 mai
Conform acestui zodiac, nativii zodiei Capră sunt optimişti şi dau dovadă de inteligenţă. De regulă, aceştia sunt nerăbdători şi încep mai multe taskuri deodată, însă fără să le finalizeze. Dau dovadă de multă inventivitate, fapt care îi ajută să se dezvolte atât pe plan profesional, cât şi pe plan personal.
Elefant: 11-20 mai
La prima vedere, Elefantul pare o persoană rece, cu o statură impunătoare. Însă, sub învelişul tare pe care îl poartă ca pe un scut din teama de a nu fi rănit, se ascunde o fire calmă, plină de blândeţe şi răbdare.
Fir: 21-31 mai
Firul din zodiacul indian este dotat cu multă înţelepciune şi cu un simţ practic care îl ajută să fie eficient în multe situaţii. De asemenea, este un familist convins şi cântăreşte bine lucrurile înainte de a lua o decizie.
Pheonix – 1-10 iunie
Nativii acestei zodii, sunt blânzi, tandri şi sinceri. Sunt oameni cu principii morale bine înrădăcinate, care nu vor profita niciodată de bunăvoinţa celorlalţi, chiar dacă sunt bine intenţionaţi.
Diamant: 11-20 iunie
Diamantului îi place să strălucească mereu în cercurile sociale în care se învârte. Este extrem de orgolios şi încrezător în forţele proprii. O altă trăsătură care îl defineşte este superficialitatea de care dă dovadă pe toate planurile.
Porc: 21-30 iunie
Porcul este dotat cu multă carismă şi are calităţi înnăscute de oratorie. Astrologia hindusă semnalează că această zodie are abilitatea de a-i manipula pe cei din jur, din dorinţa de a-şi atinge obiectivele.
Şarpe: 1-10 iulie
Şarpele este imprevizibil şi lipsit de modestie. În general, nu empatizează cu aproapele său şi nu conştientizează cât de benefic ar fi ajutorul său pentru cel de lângă el. În relaţiile de iubire, Şarpele nu este chiar cel mai fidel partener.
Ţestoasa: 11-21 iulie
Ţestoasa nu prea are prieteni datorită atitudinii sale rezervate şi din cauza faptului că preferă solitudinea de cele mai multe ori. Ţestoasa este o fire harnică şi muncitoare, de aceea e capabilă de cele mai bune rezultate.
Câine: 22 iulie-1 august
Cei născuţi în această zodie sunt curajoşi şi plini de virtuţi. Sunt altruişti şi întotdeauna îi vor ajuta, după posibilităţile lor, pe cei care au nevoie. Familist din fire, Câinelui îi place să petreacă cea mai mare parte a timpului alături de ai lui, în detrimentul prietenilor.
Vânător: 2-12 august
Vânătorul este capabil de a-şi asuma orice risc, indiferent de situaţie. Sub masca jovialităţii se ascunde un individ autoritar căruia îi place să organizeze mereu regulile jocului. Este sufletul petrecerii, fiind mereu în centrul atenţiei şi întreţinând o atmosferă plăcută.
Urs: 13-23 august
Persoanele care s-au născut în această zodie debordează de entuziasm şi de optimism. Le place corectitudinea şi nu menajează pe nimeni atunci când observă greşeli. Se remarcă prin imaginaţie bogată şi creativitate, în anumite situaţii.
Fecioară: 24 august-2 septembrie
Cei care s-au născut sub mantia Fecioarei sunt foarte critici atât cu ei înşişi, cât şi cu cei din jurul lor. De asemenea, au un spirit analitic foarte bine dezvoltat, dar şi un spirit de observaţie foarte pregnant.
Pană: 3-12 septembrie
Răbdarea şi toleranţa nu sunt tocmai punctele sale forte. De aceea, interacţiunile cu această zodie pot deveni din ce în ce mai dificile. În general, dă dovadă de multă superficialitate în ceea ce priveşte relaţiile cu cei din jurul ei. Nu este interesată de ce simte cel de lângă ea.
Rândunică: 13-23 septembrie
Rândunica este o persoană disciplinată care nu suportă haosul. Are o viaţă echilibrată şi ordonată supusă unor rigori. Se simte în largul său doar în sânul familiei şi lângă prietenii săi.
Balanţă: 24 septembrie-3 octombrie
Deşi este o fire sociabilă, Balanţa are puţini prieteni, dar aleşi pe sprânceană. Întotdeauna se ghidează după propriile principii morale, fără să facă excepţie. Este un om onest, cu un comportament exemplar.
Uliu: 4-13 octombrie
Uliul dă dovadă de viclenie în cele mai multe dintre cazuri şi ştie să profite de pe urma celorlalţi. În general, are o vedere de ansamblu asupra situaţiilor şi are capacitatea de a-şi păstra obiectivitatea.
Maimuţă: 14-23 octombrie
Această zodie face tot ce vrea fără să-i pese câtuşi de puţin de părerea pe care o are lumea despre ea. În general, consideră că cei din jurul ei sunt obligaţi să o servească mereu, indiferent de voinţa lor. Maimuţa are impresia că totul i se cuvine.
Delfin: 24 octombrie-2 noiembrie
Delfinului îi plac aventurile şi detestă rutina. Este capabil de aproape orice compromis pentru a-şi atinge scopurile. Isteţimea de care dă dovadă îl scoate din orice încurcătură. În relaţiile sentimentale este foarte pasional şi foarte tandru.
Turn: 3-12 noiembrie
Turnul este statornic în relaţiile sale şi îi place să le ofere persoanelor vulnerabile protecţia sa. De asemenea, este o companie plăcută şi poate fi un bun consilier pentru cei aflaţi la ananghie.
Leu: 13-22 noiembrie
Umorul şi ironia fină sunt trăsături care îl caracterizează în mod deosebit pe acest nativ. Leul este extrem de curajos şi face faţă cu brio multor obstacole, reuşind să-şi atingă scopurile.
Pustnic: 23 noiembrie-2 decembrie
Pustnicul are o evoluţie spirituală foarte bine trasată. Este avid de cunoaştere şi se axează mai mult pe viaţa profesională, fără a fi preocupat de gândul de a-şi forma o familie. Pe plan sentimental, relaţiile nu sunt chiar atât de dificile cum s-ar crede, dacă întâlneşte o persoană cu aceleaşi aspiraţii ca şi el.
Scoica: 3-12 decembrie
Scoica are abilităţi de consiliere, îndeplinind cu succes rolul de psihoterapeut pentru prietenii săi. Oferă sfaturi înţelepte în cele mai multe situaţii, de aceea mulţi apelează la nativii acestei zodii atunci când se află în situaţii dificile la care nu găsesc o rezolvare.
Metal: 13-21 decembrie
Nativul acestei zodii este foarte calculat şi ia întotdeauna decizii raţionale gândindu-se mereu la consecinţe. Totuşi, concentrându-se prea mult pe acest aspect, Metalul nu se poate bucura pe deplin de prezent, potrivit zenivers.ro.
Funie: 22-31 decembrie
Funia este puternică şi statornică, şi găseşte rezolvări chiar şi la cele mai dificile probleme. Cei născuţi în această zodie sunt persoane determinate, care ştiu întotdeauna ce vor de la viaţă.