Potrivit aceleiaşi cercetări, aproape jumătate dintre români (49%) cred în visele premonitorii, un procent apropiat (44%) afirmând că au avut astfel de vise, scrie Mediafax.ro.
Din rândul celor care susţin că au avut vise premonitorii, nu mai puţin de 81% spun că acestea s-au îndeplinit. De asemenea, 41% dintre respondenţi afirmă că lor sau cunoscuţilor li s-au întâmplat "lucruri rele" anticipate prin vise sau prin alte semne.
Un procent mult mai mic, de 19%, crede în existenţa vrăjitoarelor care pot prevedea viitorul, iar 4% recunosc că au apelat la acestea.
Sondajul IRES a fost realizat la 31 octombrie, pe un eşantion de 1.214 subiecţi cu vârsta de minimum 18 ani.