Cineastul canadian "s-a stins sâmbătă în pace", potrivit unui comunicat de presă al agentului său, Jeff Sanderson, care indică faptul că ceremoniile în onoarea lui vor avea loc "mai târziu la Los Angeles şi Toronto", notează AFP potrivit Ziare.com.
În cursul carierei sale, a fost nominalizat de trei ori la Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor (Moonstruck - 1987 -, Fiddler on the Roof - 1971-, şi In the Heat of the Night - 1967).
Unul dintre cele mai cunoscute filme ale sale, "In the Heat of the Night" a câştigat cinci premii Oscar în 1967, printre care pentru cel mai bun film. Pelicula abordează tensiunile rasiale americane, pe fondul unei crime într-un mic oraş din Mississippi, anchetată de un poliţist de culoare din Philadelphia interpretat de Sidney Poitier.
Filmele sale au strâns un total de 46 de nominalizări la Oscar şi au câştigat 12 premii.