Expertul în limbajul corpului Judi James a spus pentru The Mirror că prințul decăzut din drepturi a făcut remarci politicoase oaspeților când a intrat, spunând „Bună”, „Dimineața” și „Îmi pare bine să te văd”, dar și o serie de remarci ce pot părea ironice, precum „Uită-te la asta” și „Distracție”, când a privit fastul ceremonie, potrivit The Mirror.
Expertul de decriptat și limbajul corporal, afirmând că acesta trăda intenția de a-și confrunta familia, la prima întâlnire față în față după lansarea scandaloasei sale biografii, "Rezervă".
„În timp ce Harry aștepta pe scaunul său sosirea tatălui și a fratelui său, au existat câteva semne subconștiente de creștere a stresului sau a anxietății”, a afirmat Judy James.
„Își sugea și își umezea buzele, iar ritmul genelor i-a crescut, ceea ce indică faptul că adrenalina este stimulată de nervi.”
Harry a stat cu un rând în spatele fratelui și cumnatei sale, Prințul William și Prințesa Kate.