În ultimele zile ale lui 2023, adolescentul american Willis Gibson, poreclit „Blue Scuti”, a anunțat că „a învins” versiunea Nintendo Entertainment System a jocului video Tetris, care a fost lansat pentru prima dată în 1989, potrivit BBC.
Gibson, în vârstă de 13 ani, a postat un videoclip pe canalul său de YouTube cu momentul în care a atins nivelul 157, provocând blocarea jocului, după numai 38 de minute.
Designerii Tetris originali au crezut că așa ceva nu se poate întâmpla, jocul fiind conceput să se joace la nesfârșit. Piesele cad din ce în ce mai repede până când un jucător este copleșit. Practic, pentru a învinge, un jucător trebuie să obțină scoruri atât de mari încât băncile de memorie ale jocului să se supraîncarce și să se blocheze.
. Anterior, versiunea NES a lui Tetris fusese doar învinsă de Inteligența Artificială. Un program special conceput a putut să perceapă, aproape instantaneu, starea jocului Tetris și să joace fără să comită nicio eroare, performanță pe care se considera că un om nu o poate atinge, chiar și din cauza unor limitări fizice și fiziologice.