Vedetele par a fi fascinate de un bob reinventat. Acesta nu-şi mai păstrează forma clasică, perfectă, ci este franjurat. Coafura are volum, pare lejeră şi nu necesită multe intervenţii pentru a fi aranjată. În plus, se poartă din nou lookul natural, iar această tunsoare este cât se poate de naturală, mai ales în cazul părului uşor ondulat natural. Puteţi purta acest bob franjurat mai lung sau mai scurt. Este o tunsoare potrivită aproape oricărei forme a fetei. Iată şi câteva exemple de vedete care l-au încercat cu succes, indiferent de culoarea preferată sau existenţa bretonului.
Sursa: ele.ro.