Cei trei români, alături de colegul lor de trupă DIGIT (Thomas Bell), au urcat pe scena "Britain's Got Talent" sâmbătă seară, în faţa juriului din care face parte şi celebra vedetă TV Simon Cowell, cel care a şi creat acest format de televiziune difuzat în prezent la nivel internaţional, inclusiv în România, sub titlul "Românii au talent", scrie Mediafax.ro.
Thomas Bell, care s-a prezentat ca fiind din comitatul britanic Essex, a fost cel care a răspuns întrebărilor adresate de Simon Cowell, spunându-i acestuia că cei trei colegi ai săi sunt din România.
Cei patru băieţi din trupa OK WorldWide au oferit apoi un număr de dans, presărat cu elemente de gimnastică şi acrobaţie, ce a fost foarte apreciat de juriu, care i-a recompensat cu patru de "Da", dar şi de publicul prezent în sală, potrivit digitalspy.co.uk. Astfel, trupa OK WorldWide va merge mai departe în competiţia "Britain's Got Talent".