În ultimii 10.000 de ani, omenirea a înregistrat mai multe schimbări notabile, cum ar fi toleranță la laptele de vacă, zece centimetri la înălțimea noastră medie și câțiva ani de viață în plus la durata medie de viață. Bineînțeles, o parte dintre acestea s-au întâmplat datorită progreselor din domeniul științei.
Cum va arăta omul peste 1.000 de ani
Până acum cel mai complex sistem din Univers care nu poate fi înlocuit și reprodus în mod fidel este creierul nostru. Pentru a înțelege mai bine de ce niciun sistem din lume nu se poate compara cu creierul uman, cercetătorii din Japonia au efectuat un studiu.
În cadrul studiului, oamenii de știință au folosit computerul K – unul dintre cele mai puternice computere din lume ca să simuleze activitatea creierului uman. El a avut nevoie de 705,024 nuclee de procesoare, 1,4 milioane de GB de RAM și 40 de minute pentru a procesa aceeași suma a datelor pe care creierul le procesează într-o secundă.
Însă, se pare că în viitor vom reuși să creăm inteligența artificială care să vorbească, să interacționeze, să asculte și să-și amintească, potrivit cercetătorilor. Bineînțeles, una dintre întrebările pe care ni le punem atât noi cât și cercetătorii este dacă vom putea să controlăm mașinăriile pe care le creăm.
Cu alte cuvinte, în următorii 1.000 de ani, oamenii și roboții vor trăi împreună. Și asta nu e tot, limbile vorbite pe întreg globul ar putea dispărea în favoarea uneia universală. În plus, căldura și radiațiile UV vor face schimbări în structura ADN-ul și vom vedea cum pielea închisă la culoare are legătură cu evoluția.
Așadar, orice s-ar întâmpla în următorii 1.000 de ani fie că fuzionăm cu maşinăriile, fie că devenim una din ele, un lucru este sigur: rasa umană este în continuă schimbare.