CANNES 2014. Anunţul a fost făcut miercuri de organizatorii Festivalului de Film de la Cannes.
Un număr de 22 de lungmetraje şi două documentare vor fi proiectate în această secţiune a festivalului şi, pentru prima dată, peliculele selecţionate în Cannes Classics vor fi proiectate doar în versiunile lor digitale, au precizat organizatorii.
Sophia Loren, recompensată la Cannes cu premiul de interpretare feminină în 1961 şi preşedinte al juriului din 1966, este invitata de onoare a ediţiei din acest an a secţiunii Cannes Classics. Actriţa italiană va fi prezentă la proiecţia filmului "La voce umana", regizat de fiul ei Edoardo Ponti, care marchează revenirea sa pe marile ecrane în această adaptare a piesei de teatru "La Voix humaine" scrisă de Jean Cocteau.
În aceeaşi seară va fi proiectat filmul "Căsătorie în stil italian/ Matrimonio all'italiana", regizat în 1964 de Vittorio De Sica.
Sophia Loren, în vârstă de 79 de ani, a acceptat, totodată, să susţină şi un masterclass. În cadrul aceleiaşi secţiuni va fi proiectat "Pentru un pumn de dolari" (1964), un western italian regizat de Sergio Leone, cu Clint Eastwood şi Gian Maria Volonte, ce va fi prezentat într-o versiune restaurată în tehnologia 4K (ultra înaltă definiţie).
Wim Wenders, deja selectat în acest an la Cannes în secţiunea Un Certain Regard cu "The salt of the earth", va fi prezent în Cannes Classics cu o copie restaurată a filmului "Paris, Texas", recompensat cu Palme d'Or în 1984.
În programul secţiunii Cannes Classics 2014 vor mai fi proiectate filme precum "Comment Yukong déplaça les montagnes" (1976), de Marceline Loridan şi Joris Ivens, "Seishun zankoku monogatari" (1960), de Nagisa Oshima, "Les croix de boix" (1930), de Raymond Bernard, "La Paura" (1954), de Roberto Rossellini, "Blind Chance/ Przypadek" (1981), de Krzysztof Kieslowski, dar şi "Ultimul metrou/ Le dernier métro" (1980), de François Truffaut, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la moartea celebrului cineast francez.
În 2004, organizatorii Festivalului de Film de la Cannes au decis să pună renumele evenimentului în slujba recuperării şi conservării marilor opere ale cinematografiei mondiale, înfiinţând astfel secţiunea Cannes Classics, care prezintă filme de patrimoniu.
Cea de-a 67-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 14 - 25 mai.