Tradiția populară românească cunoaște mai multe legende despre nașterea Fecioarei Maria, însă toate au la baza dorința lui Ioachim, descendent al regelui David si al Anei, urmașă a neamului lui Aaron (părinții Mariei), de a avea un copil. Bătrâni, cu frica si cu credința in Dumnezeu, asupriți si considerați blestemați din cauza ca nu puteau avea un copil, Ioachim si Ana s-au rugat neîncetat lui Dumnezeu sa le dăruiască un copil. Ana a fost binecuvântată de Dumnezeu, îngerul Gavriil înștiințând-l de minunea care va veni. Pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru milostenia pe care le-a arătat-o, de la vârsta de 3 ani si pana la 9 ani, fetită ce va purta numele de Maria este dusa la Templu.
În calendarul arhaic, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului este cunoscută sub denumirea de Sfântă Maria Mică şi este echivalentă încheierii anotimpului de vară şi începutul celui tomnatic.
De acum încolo, frigul si ploile se pot instala oricând, pământul își cere dreptul, iar lucrările de toamnă trebuie neapărat sa fie întreprinse. Insectele văzduhului si ale pământului încep sa se refugieze din calea frigului. Totodată, rândunelele își încep pelerinajul spre meleaguri de iernat, plecarea lor fiind considerată în tradiția populară un indiciu al timpului propice începerii muncilor agricole de toamnă.
Culegerea fructelor şi a legumelor de toamnă este un prilej de bucurie şi de mândrie dacă există belșug.
În multe zone ale ţării se organizează târguri şi iarmaroace, însoțite de voie bună, de cântări şi petreceri câmpenești şi de precupeți isteți, iscusiți în arta negustoritului.
Ca orice sărbătoare care trebuia ținuta si sfințita prin încetarea oricăror treburi gospodărești, în ziua de 8 septembrie sunt interzise activitățile domestice importante.
Ziua care preceda aceasta sărbătoare si cea care urmează sărbătorii, adică zilele de 7 si 9 septembrie, sunt considerate la rândul lor “zile sacre”, în tradiția populară fiind cunoscute sub denumirea de “cercurile Sfintei Marii”.
