Secretul "rușinos" al bărbaților

Bărbaţii din secolele XVII şi XVIII aveau aceleaşi reticenţe în ce priveşte discuţiile despre necazurile lor fizice. Medicii menţionau faptul că aceştia îşi negau sau ascundeau bolile lor, cauza fiind jena. Potrivit lui Jennifer Evans, acest lucru este valabil şi astăzi, în special în domeniul sănătăţii sexuale masculine.

În trecut, bărbaţii îşi construiau reputaţia lor prin a faptul că îndeplineau rolul de cap al unei gospodării, de a fi tată, care confirma virilitatea şi, de asemenea, prin practicarea filantropiei, spiritualităţii şi paternităţii sociale. Pentru a sprijini acest lucru, corpul unui bărbat era de aşteptat să fie puternic şi bine pus la punct. Sănătatea sexuală şi condiţiile genitourinare ar putea submina astfel masculinitatea aparentă a unui om. Cei care sufereau de tulburări, cum ar fi puluţiile nocturne (pierderea involuntară a materialului seminal în timpul somnului), de exemplu, au fost considerate un exemplu de lipsă de auto-control.

John Muys a scris în 1686 un tratat despre chirurgie în care era inclusă povestea unei tinere virgine, îndrăzneţe, care şi-a umilit mirele în noaptea nunţii, când a văzut hernia acestuia. Ea s-a plâns că "un astfel de organism dezechilibrat [nu ar fi putut] satisface o fecioară în floarea vârstei" şi a susţinut că ea ar fi ales să moară mai degrabă decât să trăiască cu noul ei soţ. Muys a remarcat faptul că soţul a trebuit să-i "demonstreze" că e "un om suficient", lăsând-o însărcinată cu gemeni. Hernia acestui om a permis soţiei sale să se plângă şi să răstoarne ierarhia de gen a gospodăriei. Chirurgul francez Ambroise Paré a afirmat în legătură cu acest caz: "Rănile testiculelor şi ale altor părţi genitale trebuie să fie tratate cu atenţie, deoarece acestea sunt instrumente necesare pentru conservarea speciilor... dar şi pentru menţinerea liniştii în casă”. Mai mult aici