Crizantemele sunt plante perene rezistente la frig, dar ca să te asiguri că trec iarna cu bine este bine să le plantezi într-un sol puțin mai acid și bogat în nutrienți și humus, umed, dar bine drenat, într-un loc în care plantele să fie expuse în plin soare, potrvit The Spruce, citat de lovedeco.ro
Apoi, dacă sunt îngrijite corespunzător și tunse pe timpul verii, pentru a le AMÂNA înflorirea pentru finalul sezonului, te poți bucura de ele și în octombrie sau chiar noiembrie.
Rutina de îngrijire pentru crizanteme plantate în grădină
Chiar dacă le poți pune în pământ și toamna, cea mai potrivită perioadă pentru plantarea crizantemelor este primăvara, imediat ce solul se încălzește. Iar de la finalul sezonului până pe la mijlocul verii, este indicat să tai vârfurile și bobocii, ca să faci planta mai stufoasă și să o pregătești să facă un adevărat spectacol colorat în toamnă. Pentru o înflorire cât mai bogată, asigură-te că fertilizezi regulat planta în timpul sezonului de creștere.