Cu câteva zile înaintea programului oficial al Marelui Premiu al Germaniei de anul trecut, care a avut loc la Hockenheim, soţia lui Michael Schumacher, multiplul campion german de Formula 1 a transmis un mesaj emoționant prin intermediul organizatorilor.
“Acesta este un mesaj pentru toţi cei care au urmărit cu pasiune sportul lui Michael, împreună cu el, în toţi aceşti ani, şi care l-au susţinut de asemenea de şase luni, departe de pistă”, a scris Corinna Schumacher la pagina 6 a programului editat în mai multe zeci de mii de exemplare.
“Acest Mare Premiu e pentru mine ocazia perfectă să vă mulţumesc din inimă pentru toate încurajările şi energia pozitivă pe care continuaţi să i le trimiteţi lui Michael. Trebuie să vă spun că toate mesajele voastre de simpatie ne-au bulversat cu adevărat”, a adăugat soţia pilotului.
“E bine să ştim că am trecut împreună printr-o perioadă foarte grea, a continuat ea. Vine o fază care va cere probabil mult timp. Suntem încrezători că timpul, ca în toţi aceşti ani în F1, va fi aliatul lui Michael în această luptă”.