După ce la mijlocul lunii septemebrie au inaugurat cel mai lung şi mai înalt pod de sticlă din lume, autorităţile din China se confruntă acum cu o problemăgravă.
Turiştii au fost terifiaţi, după ce sticla a început să se crape sub paşii lor, relatează The Independent.
Unul dintre aceştia a povestit pe site-ul Weibo că oamenii care se aflau la momentul respectiv pe platformă s-au panicat şi au început să ţipe.
"Chiar când mai aveam puţin până la capătul podului, am auzit deodată cum ceva a trosnit şi am simţit cum totul se cutremură sub picioarele mele", a relatat el. "Când m-am uitat în jos, am văzut că podeaua din sticlă se spărsese. Nu am idee de ce s-a întâmplat asta. Toată lumea din jurul meu ţipa. Am strigat şi eu 'S-a spart! S-a spart!, apoi i-am împins pe cei din faţa mea să meargă înainte. Am fost îngrozit", a adăugat bărbatul.
Podul a fost închis pentru reparaţii, însă administratorii săi precizând ulterior că incidentul s-a produs după ce un obiect ascuţit ar fi căzut pe podeaua din sticlă. Totuşi, aceştia au precizat că vieţile turiştilor nu s-au alfat în pericol nicio clipă.
Cel mai lung şi mai înalt pod de sticlă din lume a fost inaugurat recent în parcul naţional Zhangjiajie, din China. Acesta uneşte două vârfuri din zona denumită Zhangjiajie Grand Canyon, din provincia chineză Hunan, şi se întinde pe o distanţă de 430 de metri, având o deschidere de şase metri.
Podul este construit la o înălţime de 300 de metri. El poartă semnătura arhitectului israelian Haim Dotan.