Rona Hartner își făcuse testamentul. Cine moștenește averea actriței

Rona Hartner își făcuse testamentul. Cine moștenește averea actriței
Cu două luni înainte de a muri, Rona Hartner a povestit că și-a făcut testamentul, deoarece așa o sfătuiseră medicii.
„Timp de o lună, toți doctorii mă trimiteau doar la notar să îmi fac testamentul. Am fost cu copilul meu, care ieșise de la o școală de make-up, era fericită, câștigase o diplomă și știa că merge cu mine să îmi fac testamentul, să îi las totul. A fost groaznic pentru noi. A fost ca un fir peste o prăpastie, a fost îngrozitor”, a spus Rona Hartner, într-o emisiune TV.
De ce și-a retras Rona Hartner fiica de la școală - Actrița i-a interzis să apară în mediul online înainte de 18 ani
Artista strânsese o sumă de bani pentru un proiect pe care nu a apucat să-l mai finalizeze, însă de mare parte din averea sa se alesese praful după cel de-al doilea divorț.

Foto: Profi Media
Ultima dorință a Ronei Hartner. Din păcate, nu a mai putut să și-o îndeplinească
Planurile ei au fost date peste cap de problemele medicale cu care s-a confruntat, iar tratamentele au costat-o o avere.
„Ca orice om deștept care nu se rupe în figuri, am niște bănuți de rezervă, normal, logic! Vorba aceea, am bani să trăiesc. Banii pe care eu îi strânsesem pentru un proiect muzical, acum o să îi cheltuiesc pentru a mă întreține. Mă deranjează acest lucru. Eu, în general, nu sunt disperată după shopping, nu sunt disperată după fițe și figuri, așa că nu mă las niciodată fără bani”, spunea Rona Hartner.
Rona Hartner a fost căsătorită prima dată cu un sportiv de performanţă. Este vorba despre dansatorul argentinian Rocco Sedano. Au divorţat în 2008, după care artista şi-a refăcut viaţa cu francezul Herve Camilleri. Cea de-a doua căsnicie a ei a durat trei ani. Suferinţa a fost cu atât mai mare cu cât Herve a lăsat-o fără o parte importantă din avere la partajul din 2021. A păstrat casa de pe Costa de Azur, dar cel de-al doilea ei soţ a rămas cu o sumă considerabilă de bani.
Citește și:
- 08:45 - La Materia che Vive: Viggo Tailoring Spring Summer 2026
- 23:58 - Horoscopul banilor pentru săptămâna 27 aprilie – 3 mai 2026. Două zodii dau lovitura, în timp ce trei zodii învață să mai strângă cureaua
- 17:42 - Horoscopul săptămânii 27 aprilie – 3 mai 2026. Zodiile care dau lovitura la final de aprilie: bani, iubire și răsturnări de situație
- 14:59 - Desert rapid cu pișcoturi, cremă de vanilie și glazură de ciocolată. Fără coacere, rapid și delicios
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














