Când afli că cineva are peste 2,8 milioane de urmăritori pe Instagram, sigur te întrebi cum a reușit. Ei bine, dacă așa ceva ai mai văzut doar în afară, acum vezi că se poate și pornind din România.
Se poate spune că Andreea a dat lovitura. Ea este un model de succes și a ajuns atât de celebră pe Instagram în mai puțin de an. Ea a mizat pe conținut și pe forțele proprii. Și a avut pe ce să mizeze.
Românca a absolvit Facultatea de Drept, dar și-a dat seama că este mai pasionată de social media. Astfel, a reușit să facă dintr-o pasiune o afacere de succes. În plus, românca a urmat mai multe cursuri de web design, fotografie și ulterior marketing, care au ajutat-o să ajute și ea la rândul ei alte modele să-și îmbunătățească imaginea pe rețelele de socializare.
Cum a reușit românca să aibă faimă pe Instagram?
Andreea obține toate veniturile din imagine și în același timp ajută și alte femei să se afirme în lumea modeling-ului. După ce a plecat singură de la zero și și-a construit o carieră, românca a ajuns acum să fie sponsorizată și de brand-uri cunoscute care vor să-și expună produsele prin intermediul canalelor ei.
Andreea se mai bucură și de un corp cu forme voluptoase, care au atras atenția a milioane de oameni. Ea nu s-a oprit aici. Ca să arate impecabil aceasta și-a făcut și câteva intervenții estetice, pentru a accentua trăsăturile de la mama natură.
Așa a reușit să obțină un plus, datorită căruia a luat fața pe Instagram multor vedete celebre.
În prezent, românca are peste două miliarde de utilizatori Facebook și peste un miliard de utilizatori Instagram. Andreea este astăzi un adevărat antreprenor al online-ului, care știe foarte bine cum să monetizeze acetivitățile pe platformele sociale.