REŢETĂ CHIFTELUŢE DOVLECEI. Ingrediente:
3 dovlecei medii
1 ceapă albă
2 ouă
2 căţei de usturoi
75 g făină
2 linguri lapte
1 lingurita oregano
1 lingurita pătrunjel tocat
ulei pentru prăjit
sare
piper
REŢETĂ CHIFTELUŢE DOVLECEI. Mod de preparare:
Dovleceii bine spălaţi se dau pe răzătoare cu tot cu coajă. Se presară cu sare şi se lasă 15 minute să-şi lase apa în exces. Apoi, se scurg foarte bine. În dovleceii raşi se pun ceapa tăiată mărunt, usturoiul pisat, oregano, pătrunjelul şi piper.
Ouăle se bat cu laptele şi apoi se adaugă făina. Se amestecă bine şi se strecoară, dacă au apărut cocoloaşe. Se amestecă apoi cu dovleceii răzuiţi. În ulei încins se pun cu lingura mici cantităţi din amestecul rezultat şi se prăjesc până devin aurii. Se scot pe şervete de hârtie.
Sursa: retete.unica.ro