In Grecia antica dafinul era o planta sacra, dedicata zeului Apollo. Apollo era zeul medicinei si al vindecatorilor dar si zeul care ajuta la purificarea trupului si sufletului. Nu degeaba, un pic mai tarziu, soldatii romani victoriosi purtau pe cap cununi din frunze de dafin, menite sa-i purifice de crimele savarsite in timpul razboiului.
In timpurile moderne, specialistii au descoperit ca frunzele si fructele de dafin contin un ulei volatil cu calitati deosebite. Are proprietati carminative, expectorante si detoxifiante.
Untul de dafin, extras din fructele arbustului, intră în componența multor unguente, în special cele utilizate pentru calmarea diferitelor manifestări ale durerii. Proprietățile terapeutice ale ceaiului de dafin sunt cunoscute mai ales în tratarea reumatismului cronic, afecțiunilor nervoase și afecțiunilor orale.
Foile de dafin sînt indicate în formele incipiente de bronşită, laringită, gripă şi astm. Scoarta si foile se prepara sub formă de loţiuni, pentru vindecarea arsurilor, rănilor şi tăieturilor. Dafinul are capacitatea de a apăra organismul şi de a acţiona împotriva oricărui pericol extern. Indienii fumează coaja dafinului pentru a obţine o stare de calm. Prafurile din scoarţă, frunze şi fruct se inhaleaza pentru a curăţa plămînii şi sinusurile.
Cu foile şi boabele de dafin se prepara o alifie, pentru rănile care nu se vindecau cu alte leacuri. Frunzele, bine pisate şi muiate în rachiu, se luau contra frigurilor. In evul mediu, dafinul avea faima ca putea vindeca cumplita ciuma.
Atenite totusi, dafinul poate avea si efecte adverse. Frunzele se folosesc in cantitate mica atat cat este indicat in reteta, deoarece utilizate in cantitati incorecte pot da senzatie de voma. Chiar si asa, fie ca le folosim ca sa dam aroma mancarii, fie ca apelam la ele ca la un medicament din farmacia naturii, e bine sa nu ne lipsim de frunzele de dafin!
