"Acum am puțin peste 20 de ani, dar pot spune ca am trecut prin multe in viața asta si sufăr de o ” boala” este singurătate. Patinti mei s-au despărțit când aveam 17 ani am stat cam 6 luni cu sora si fratele meu după dar a fost imposibil sa trăiești acolo, libertatea mea era îngrădită, doar școala si casa fără sa pot vorbi cu mama sau familia ei pentru ca tatăl meu nu accepta asta, iar noi pentru ca eram întreținuți de el vorbeam cu mama pe ascuns, am fost întrebata de tatăl meu după 6 luni, dacă mai vorbesc cu mama mea si am spus ca da, iar apoi el mi-a spus sa părăsesc casa lui.
Merg puțin in trecut, la 16 ani m-am îndrăgostit de un coleg de clasa, nu la prima vedere si nici la a doua , după câteva luni, in vacanța de vara am început sa ieșim tot mai mult , ne sărutam dar cam atât, el era intr-o relație de mai mulți ani, deci ceva imposibil, dar am ieșit împreuna doi ani, niciodată nu am fost doar prieteni pentru ca noi ne zâmbeau si ne priveam diferit, pentru ca noi ne sărutam, eram îndrăgostită de el , eram copleșită de el, ma simțeau plăcuta si aveam sentimente frumoasa dar relația se răcește , nu ne certam doar se răcește.
La aproape 18 ani am părăsit casa in care locuiam cu sora si fratele meu. Am ajuns sa stau cu mama si bunica, ( am doua surori , una de 23 ani si una de 8) , deci cu bunica , mama si sora mai mică, mi-am găsit un job dar era un calvar si am lucrat acolo doua luni. Eram presata de bunica să-mi găsesc o chirie si a trebuit să-mi găsesc un loc de munca. Am ajuns la un bar, un bar cu păcănele si oameni ciudați dar nu am avut de ales, am început sa muncesc acolo, m-am îndrăgostit de șeful meu, un bărbat de 41 de ani cu soție si copil, un bărbat înalt , frumos, deștept si cu acel ceva.
Am început sa vorbim iar la doua săptămîni ne-am sărutat. Am făcut 18 ani la sfârșitul lui August. Am început o relație cu el , ca si amanta dar eram prea îndrăgostită si nu-mi mai pasa de nimic, pe 6 Octombrie ajung sa am prima mea noapte de dragoste, si mi-am dorit asta, el nu a crezut ca nu o făcusem dar a simțit-o pe pielea lui sa zic așa si a fost șocat. Pe 8 Octombrie plecam la mare si stam doua zile, da nebunesc au fost multe scuze la mijloc.
Ajung sa ma mut intr-o chirie cu ajutorul lui, aveam o baie minuscula si o camera minuscula dar eram fericita pentru ca aveam un loc doar al meu si al lui. Făceam dragoste nopți întregi si m-a vedeam lângă el toată viața. Îl vedeam superb perfect nu știu , aveam fluturi in stomac , făceam dragoste nebunești, niciodată nu spuneam nu la nimic tot ce îmi doream era sa îl fac fericit.
Din greșeala după un an soția lui afla de noi, o data , de doua ori, de trei ori, așa ca am fost nevoită sa plec de la bar, nu mai puteam lucra acolo ( ea niciodată nu mi-a spus nimic Si nici el sa plec dar am știut ca așa trebuie sa fac si când i-am spus lui a zis ca da trebuie sa plec era mult prea multă tensiune), am plecat de acolo pentru ca nu am avut ce sa fac, înainte cu o luna am început sa fac videochat pentru ca atunci aflase ea prima data si am si am știut ca va trebui sa plec.
Am plecat de la bar, mi-am continuat munca la videochat, lui nu puteam sa-i mai cer banii de chirie sau ceva deci eram pe drumul meu. Am reușit sa strâng banii să-mi închiriez un apartament ca oamenii, relația mea cu el a continuat si el venea la mine, era singurul om pe care i-l aveam, iubit/mama/tata tot , dar era lângă mine prea puțin, câteva ore pe săptămana.
Sunt ok cu relația asta încă il iubesc dar cred ca e prea mult , sunt cu el si in ziua de azi, sunt e prea mult spus, el cu soția lui nu are prea mult treaba, nici nu se culca, asta se întâmpla de ani de zile nu din vina mea dar am început sa îmi doresc pe cineva sa fie doar pentru mine, sa doarmă cu mine si sa m-a strângă in brațe noaptea. Anul asta in august am început sa ies cu al meu coleg din liceu, prima mea dragoste , el a încheiat relația de 7 ani si a mai avut una de aproximativ un an după, deci am început sa ieșim , am început sa m-a reîndrăgosteasc de el, si in urma cu doua saptamâni i-am spus ca îmi doresc sa încep o relație cu el, dar el mi-a spus ca are nevoie sa fie singur pentru ca el de la 13 ani a fost doar in relații deci are nevoie de o perioada sa fie singur, a spus ca noi suntem buni prieteni de ani de zile dar nu ma vedem doar ca pe o prietena, noi ne sărutam deci doar prieteni nu putem fi, a spus ca nu vrea sa strice relația de prietenie si momentan el vrea sa fie singur. Am fost o mică amanta când aveam doar 16 ani , sărutând un băiat cu iubita, la 18 ani am ajuns o amanta adevarata făcând dragoste cu soțul altei femei.
Acum sunt o amanta, fac dragoste cu un bărbat însurat, si sunt îndrăgostită de unul liber care are nevoie sa fie singur ( sau paoate nu ma vrea pe mine, tot timpul s-a întors la mine, la o luna sau doua m-a căutat sa ne vedem, uneori ne vedeam de 2-3 ori si apoi se rupea, nu ne certam, doar se rupea, acum s-a întors din august si nu sa rupt încă) . Sunt o amanta, dorm singura in pat, ma trezesc singura, mănânc singura, muncesc de acasă si stau foarte mult singura, sunt o femeie frumoasa, sunt bruneta cu un par lung si des, am ochii mari si negri, am buze mari si cărnoase, nu sunt o femeie slaba, dar nu sunt grasa, sunt o femeie cu forme ca si Rihanna, doar sâni mai mari Hahaha :)) ! Sunt o femeie frumoasa care a ajuns sa aibă si o situație financiară buna, dar sunt singura si nu am pe nimeni.
Nimic pe lume nu înlocuiește iubirea, sa fii iubit si sa iubești, sa simți ca te iubește doar pe tine, sa te trezești dar nu singur, sa mănânci dar nu singur si sa ieși la film dar nu singur! Sunt o femeie care întoarce multe capete pe strada sau la mall, dar pentru ce? Când ajung acasă, sunt doar eu! Deci nu contează dacă ești frumoasa. Sau buna sau ai banii, dacă ești singura, este ca si cum ai fi urâta si săraca. Sunt o amanta si nu îmi doresc sa mor amanta, sunt capabilă sa dau totul in iubire, si Îmi doresc pe cineva, dar nu am prietenii sa ies iar in casa singura nu am cum sa cunosc pe cineva.
Așa ca ma dăruiesc trupește unui bărbat cu care nu am un viitor dar ma gândesc la altul care nu ma vrea. Ii iubesc pe amândoi , da se poate, se poate sa iubești doi bărbați in același timp dar diferit, pe unul il iubesc pentru ca ma simt bine cu el, şi este deștept si îmi da un sfat bun, pe altul il iubesc pentru ceea ce este si pentru ca ma văd lângă el pentru toată viața! Deci am 20 de ani, dar am trecut prin multe si îmi doresc sa fiu fericita măcar pentru o zi sa știu cum e sa fiu iubita doar eu de cineva!", şi-a prezentat tânăra povestea de viaţă pentru povesteata.eu.