Iată pe cine are mereu în gânduri, în funcție de zodia în care s-a născut.
Berbecul se gândește mereu la iubită
Pentru Berbec, locul central în mintea sa este ocupat de persoanele pe care le iubește cel mai tare și care îi creează, adesea, cele mai mari temeri. În general, jumătatea sa este mereu prezentă în mintea Berbecului, care iubește cu o mare dăruire, până la sacrificiu. Dar și cei apropiați, copiii sau mama sunt prezenți frecvent în gândurile Berbecului.
Taurul este obsedat de iubire-se gândește la amant/ă
Atunci când cineva îi atrage atenția, Taurul va fi cu gândul numai la acea persoană. Toți ceilalți trec în plan secundar, chiar dacă nu îi neglijează cu totul. Femeia Taur este foarte senzuală, iar atracția față de un bărbat care îi trezește interesul este deosebit de puternică în cazul nativei născute sub semnul lui Venus. Asta chiardacă nativul Taur este căsătorit. Iată de ce obiectul dorinței sale este mereu în gândurile sale, în tot felul de scenarii fierbinți sau romantice.
Gemenii au mintea plină de propria persoană
În mintea Gemenilor, se află, nici mai mult, nici mai puțin, decât propria persoană, în varianta ei luminoasă sau, dimpotrivă, sub aspectul de umbră specific acestei zodii. Gemenii poartă tot timpul discuții interioare cu ei înșiși, pentru că sunt foarte curioși și cercetători. Dar, în același timp, sunt și foarte ambițioși, de aceea țes mereu tot felul de planuri și intrigi, care au în centru propria persoană. În cazul în care se îndrăgostesc, Gemenii au mintea plină de vise de iubire, dedicate persoanei de care sunt atrași, dar, în scurtă vreme, revin la subiectul lor preferat: ei înșiși.
Citește continuarea pe divahair.ro.