Dacă un hamburger de la McDonald's conţine 1,2 grame de sare, un sos pesto conţine 1,5 grame.
Efectel consumului ridicat de sare asupra sănătăţii au fost vehiculate constant în ultimii ani: prea multă sare ar putea creşte tensiunea arterială. Acest lucru ne expune riscului de a dezvolta probleme cardiace sau accidente vasculare cerebrale.
Cu toate acestea, e nevoie de un echilibru. Deşi majoritatea persoanelor mănâncă mai multă sare decât e necesar, aceasta nu trebuie eliminată total din dietă. Organismul are nevoie de o cantitate minimă de sodiu pentru că ajută la menţinerea unei hidratări corecte şi care aduce beneficii muşchilor şi sistemului nervos.
Un adult are nevoie, în medie, de 6 grame de sare pe zi.
„E păcat că este adăugată atâta sare în sosul pesto, pentru că are potenţialul de mâncare foarte sănătoasă. Uleiul de măsline, migdalele şi busuiocul sunt minunate pentru sănătatea noastră, datorită conţinutului ridicat de grăsimi nesaturate”, afirmă nutriţionistul Sarah Schenker.
Specialiştii avertizează că este crucial ca oamenii să verifice etichetele produselor pe care urmează să le cumpere şi, în cazul produselor mai puţin sănătoase, să alegă să consume o cantitate mai mică.