De multe ori este administrată după ureche, fără a ţine cont de pericolele date de potenţialul său toxic deloc de neglijat, scrie adevărul.ro.
Folosită în uz intern, pentru spasme digestive, diskezie biliară, indigestie şi dispepsie, migrenă şi migrenă biliară, pancreatită, boli de ficat, herpes bucal şi herpesul genital şi chiar cancer.
Pentru uz extern, tuse convulsivă, faringită, laringită, infecţii în gât, răni infectate, eczeme infecţioase, hepatită virală, negi, cataractă, cancer de piele şi tumori exteriorizate, chisturi, inclusiv chist ovarian, planta îşi datorează calităţile terapeutice multiplelor sale substanţe active.
„Rostopasca este o plantă bogată în alcaloizi (Chelidonină, Homochelidonină, Sanguinarină, Cheleritrină, Oxichelidonină, Chelidimerină, Berberină, Coptizină, Tetrahidrocoptizină, Stilopină, Protopinî, α- allocriptopina, Magnoflorină, Sparteină), care conţine şi acid chelidonic, saponozide, carotenoide, substanţe rezinoase, ulei volatil, flavonozide, taninuri, acid nicotinic, nicotinamidă.
De aici, multiplele sale indicatii terapeutice. Planta are însă şi potenţial toxic, aşa că trebuie administrată cu prudenţă”, explică fitoterapeutul Elena Badea.
Consumat în cantităţi mari, ceaiul şi sucul de rostopască provoacă o serie de efecte adverse, de la greţuri şi vărsături, până la fenomene toxice hepatice, delir şi halucinaţii. Din acest motiv, pentru uz intern planta ar trebui administrată doar la indicaţia medicului.
