Halle Berry, încă singura afro-americană care a câștigat Oscarul pentru cea mai bună actriță, s-a referit la ceea ce a denumit plastic drept "elefantul din cameră", în legătură cu lipsa nominalizărilor din acest an pentru actorii de culoare.
''Cred că în acel moment, când am spus (în discursul de primire a premiului) că în acea seară s-a deschis o ușă, am crezut cu toată ființa mea că va exista o schimbare, pentru că această ușă, această barieră fusese spartă'', a declarat actrița, conform revistei People, preluat de Agerpres.ro.
''Și acum, la aproape 15 ani după câștigarea acelui Oscar, este dureros să vezi că nicio altă femeie de culoare nu a mai câștigat premiul'', a spus Halle Berry. ''Este dureros pentru că am considerat acel moment mai important decât propria mea persoană. Mi se rupe inima când mă gândesc că poate nu a fost mai important decât mine. Poate că nu a fost și eu mi-am dorit cu disperare să fie'', a adăugat ea.
eMAG – 5 filme care au castigat la OSCAR si care te inspira la cumparaturile de pe magazinul online