Ceremonia oficiată la capela Palatului Regal din Suedia a cunoscut şi un moment buclucaş, când mirele s-a străduit să pună inelul pe degetul miresei.
La evenimentul din Suedia au participat multe dintre capetele încoronate din Europa, dar toţi ochii au stat aţintiţi pe frumoasa Sofia. Mireasa a strălucit într-o rochie albă cu trenă.
Nunta regală din Suedia nu este lipsită de controverse. Soţia prinţului Carl Philip are un trecut tumultuos care, spun criticii, nu o califică pentru calitatea de membru al familiei regale. Prinţesa Sofia este tatuată, a participat la un reality show şi a pozat topless pe vremea când lucra ca model.