Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România a respins solicitarea lui Nicolae Covaci de a fi primit ca membru, potrivit comentator.ro, care prezintă și un document în acest sens.
„13.03.2023
Stimate domnule Nicolae Covaci,
Vă informăm prin prezenta că Biroul Secției de muzică jazz/pop al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România s-a întrunit în ședință și a analizat lucrarea scrisă pe care ați susținut-o în cadrul probei de examen profesional, solicitat prin regulament candidaților care nu au studii superioare de specialitate. Lucrarea realizată de Dvs. a fost evaluată cu media 7,60, ceea ce o plasează sub media de promovare (8,00), conform Regulamentului privitor la admiterea în UCMR.
În conformitate cu Statutul și Regulamentele UCMR, Biroul executiv a dispus informarea Dvs. cu privire la neadmiterea solicitării de a fi primit ca membru al UCMR.
Nicolae Gheorghiță
Vicepreședinte UCMR”
sursă: comentator.ro
În decembrie 2022, Nicolae Covaci a declarat, în exclusivitate la Realitatea Plus, că este batjocorit de statul român pentru a i se acorda o pensie. Deși piesele și discurile Phoenix s-au vândut în sute de mii, poate milioane de exemplare, Covaci susține că i se cere un atestat de compozitor pentru a putea benefica de drepturile bănești cuvenite.
Din acest motiv, a afirmat liderul celei mai importante formații românești din toate timpurile a afirmat că și la 75 de ani este nevoit să mențină un program de turnee pentru că statul român nu-i acordă o pensie.