Repetițiile pentru Uite cine dansează! au fost extrem de solicitante, iar Dana a suferit o accidentare.
Dana a luptat săptămâna trecută, a făcut tot posibilul să învețe mișcările de dans ale stilului pe care ar fi trebuit să-l prezinte în cea de-a două ediție Uite cine dansează!, și-a dorit enorm să rămână în ringul de dans, însă din cauza accidentării a fost nevoită să renunțe la competiție.
”Sunt un om care nu a fost nici măcar răcit o dată în ultimii aproape douăzeci de ani. Starea în care mă aflu este pur și simplu una de șoc. Am avut, într-adevăr, cea mai grea coregrafie, dar nu m-am așteptat că acest lucru să însemne imobilizarea mea fizică, la propriu, și asta pentru că sunt un dansator amator, care nu-și poate evalua real efortul fizic.”, a spus Dana Budeanu.