Pompierii britanici au fost solicitaţi recent pentru un incindent mai puţin obişnuit. Concret, aceştia au fost chemaţi să "salveze" o vacă dintr-o piscină.
Nu se ştie cum a ajuns animalul în piscină, însă cert este că, deşi viaţa nu îi era pusă în pericol, acesta nu mai putea ieşi din bazin.
Echipa de intervenţie a folosit o pompă pentru a scoate apa din piscină, apoi au improvizat nişte scări pentru ca vaca să poată urca pe mal, scrie UPI.com.
"Misiunea" s-a încheiat cu bine, pompierii explicând că nu a fost prima dată când au avut de-a face cu o astfel de situaţie.