Starul porno în vârstă de 30 de ani, devenit influencer pe rețelele sociale, este cel mai recent invitat să discute cu studenții, în cadrul Oxford Union. În trecut, personalități precum Morgan Freeman, Judi Dench sau Nathalie Portman au trecut pe la pupitru.
Conținutul discursului susținut de Khalifa n-a fost încă făcut public, dar clipurile cu ea intrând în clădire și luându-și loc în fața scenei au început să devină virale pe rețelele de socializare.
Fosta vedetă porno, originară din Liban, a susținut că a avut „sindromul impostorului”, după ce a devenit cea mai recentă invitată a Universității Oxford, menționând că a fost "cea mai mare onoare din viața ei"notează Daily Star.
În ciuda unor critici, curajul vedetei pentru adulți de a accepta invitația, precum și sinceritatea cu care a vorbit despre eveniment au făcut ca mulți dintre cei care au urmărit-o să o laude.