Gândacii de bucătărie reprezintă coșmarul oricui își dorește o casă curată și sănătoasă. Apariția acestora este favorizată de mâncarea pe care o depozităm în diferite locuri din bucătărie, dar și de ghenele de gunoi care există în interiorul blocurilor. Ghena de gunoi este mediul perfect pentru dezvoltarea acestor gândaci și asta pentru că aici găsesc tot ce au nevoie pentru a se înmulți. Industria produselor de curățenie a dezvoltat o serie de soluții care înlătură gândacii. Cu toate acestea, astfel de soluții conțin substanțe toxice și ele pot avea efecte nedorite asupra sănătății, mai ales dacă spațiul în care sunt aplicate nu este aerisit așa cum trebuie.
Dacă îți dorești să scapi de problema gândacilor de bucătărie, îți poți confecționa în casă câteva soluții care să îi țină la distanță. Acestea sunt câteva idei de soluții naturale care te pot scăpa de problema gândacilor, epochtimes-romania.com.
1. Uleiul de lavandă împotriva gândacilor
Pe lângă alte proprietăți pe care le are, uleiul de lavandă ajută foarte mult și la eliminare gândacilor, dar și a altor insecte din casă. Tot ce trebuie să faci este să aplici câteva picături de lavandă pe o bucată de vată. Plasează apoi vată în diferite zone ale casei, mai exact în dulapuri, dar ai grijă să le înlocuiești zilnic.
2. Soluție cu oțet alb
Oțetul alb este un ajutor de nădejde atunci când vine vorba de curățenia din casă. Acesta luptă cu succes și împotriva gândacilor de bucătărie. Stropește locurile în care aceștia apar cu oțet alb și lasă să acționeze. Oțetul nu îi va distruge, însă are proprietatea de a-i alunga.
Dacă vrei să scapi definitiv de gândaci poți amesteca părți egale de zahăr și bicarbonat. Presară amestecul obținut în toate locurile unde ar putea să apară gândacii. Aceștia se vor hrăni cu acest amestesc și vor muri.
4. Pudră din frunze de dafin
Frunzele de dafin sunt foarte parfumate, iar aroma lor este foarte puternică. Dacă vrei să scapi de problema gândacilor, dar nu îți dorești să îi omori, pisează câteva frunze de dafin și împrăștie pulberea în locul în care aceștia apar. Mirosul puternic nu îi va distruge, dar îi va alunga.
Citiți continuarea pe avantaje.ro