După ce au colindat, gazda îi primește în casă pe copii, unde îi servește cu dulciuri. Acolo, micuții împodobesc și bradul oamenilor. La Rogoz, în loc de globuri, se folosesc conuri de brad, iar în loc de beteală, hârtie colorată.
Un rol important îl are și preotul, care îi adună pe copii laolaltă și îi însoțește la colindat. Ne-am îndreptat de această dată către Lăpușul Românesc. Gazdele i-au întâmpinat pe colindători în pragul casei.
După ce am văzut cum se merge la colindat, se cuvine să aflăm și de unde vin colacii pe care gospodarii îi dau colindătorilor. De aceea, am mers la doamna Elena Ștefan, unde copiii și alte femei din sat s-au adunat ca la o adevărată șezătoare.