Un poliţist din Chicago a atras asupra sa un val de aprecieri, după ce a făcut un gest emoţionant. Sergentul B. Hagarty lua prânzul la un restaurant, când a văzut, pe fereastră, un bărbat care căuta prin gunoaie.
Impresionat, poliţistul a bătut în geam şi l-a invitat pe acesta înăuntru. I-a spus să îşi aleagă ceva de mâncare, apoi a plătit el totul, scrie metro.co.uk.
Întreaga întâmplare a fost surprinsă de o americancă aflată în local în acel moment şi care, ulterior, a povestit totul pe Facebook.
„Am văzut azi ceva care mi-a făcut ziua mai frumoasă”, a scris Rachel Mitchell pe reţeaua de socializare. „Acest poliţist din Chicago stătea la o masă de lângă fereastră, în restaurantul Chipotle, iar afară a văzut un bărbat fără adăpost care căuta prin gunoaie. Poliţistul a ciocănit în geam, făcându-l atent pe acesta. L-a întrebat prin fereastră dacă îi este foame. Bărbatul a dat din cap că da, aşa că poliţistul i-a făcut semns să intre. I-a spus să-şi lase lucrurile lângă el şi să îşi comande ce vrea, fiindcă va plăti el totul. Au stat împreună la coadă, apoi poliţistul i-a achitat nota de plată. La final şi-au strâns mâinile, apoi fiecare a plecat ca şi cum totul ar fi fost perfect normal. Mi-a atins inima acest gest (...). Dacă toată lumea ar face ceva atât de simplu în fiecare zi, lumea ar fi un loc mai bun”, a adăugat ea.
Ulterior sergentul Hagarty, care anul acesta urmează să iasă la pensie, a spus, cu modestie, că nu crede că a făcut nimic ieşit din comun.