Probabil că cei mai mulți dintre noi vor spune că adoră o friptură bună! Atunci când ne vin în vizită rude și prieteni, dacă vrem să gătim ceva chiar noi, friptura este o alegere destul de sigură, care poate satisface pe toată lumea! Însă, poate că ni s-a mai întâmplat să fim în situația ca, la final, chiar când am luat carnea de pe grătar, să vedem că aceasta rămăsese mult prea tare! Ei bine, chiar dacă poate fi neplăcut să fim puși în fața unei asemenea întâmplări, există câteva trucuri ingenioase care vor salva situația rapid!
Primul astfel de sfat presupune câteva felii de portocală, cât și un cuptor! Practic, tot ce trebuie să faceți este să așezați câteva felii peste friptura buclucașă, apoi, totul trebuie învelit într-o folie și pus la cuptor vreme de câteva minute! Această metodă vine și cu avantajul că vă puteți preface că aceasta era, de la început, rețeta voastră, și nu este un truc rapid pentru a salva carnea! Desigur, dacă nu aveți portocale, puteți utiliza orice alt fruct citric, cât și mere!
Trucul ingenios pentru a salva o friptură mult prea tare
Un alt truc ingenios care va asigura frăgezime cărnii implică un ingredient care poate părea, la prima vedere, bizar: cola! Da, acest suc dulce poate fi utilizat cu succes la friptura voastră! Tot ce trebuie să faceți este să lăsați carnea în cola, vreme de aproximativ 15 minute. Atenție, de abia apoi puteți pune diversele condimente preferate pe friptură! La final, ea va fi mai fragedă ca oricând!
Aceste două trucuri geniale vă vor putea salva orice masă, iar fripturile voastre vor deveni, negreșit, favoritele tuturor rudelor și prietenilor voștri!
Sursă știre: Click.ro