În prezent, GLAMI România colectează articole de la 400 de magazine online, permițând clienților să vadă produsele care îi interesează într-un singur loc, în funcție de categorii și filtre, în loc să meargă pe site-ul fiecărui magazin în parte.
GLAMI a fost lansat în octombrie 2013 în Republica Cehă și, în momentul de față, este prezent în 17 țări. În România GLAMI a fost lansat pe 15 iunie 2017.
Vânzările de modă se confruntă cu o scădere accentuată în e-commerce-ul de modă din cauza pandemiei. În opinia dumneavoastră, va fi aceasta o scădere globală pe termen lung în ceea ce privește consumul de modă sau vom reveni rapid la nivelul anterior crizei?
Nu ne așteptăm la un efect pe termen lung în consumul de modă. În timpul pandemiei, oamenii au stat preponderent acasă și au avut mai puține motive să cumpere articole de modă. În același timp, nu toată lumea a făcut acest lucru - conform ultimului sondaj GLAMI, 39% dintre români au spus că au cumpărat produse de modă mai mult în anul trecut, în comparație cu anul precedent. Unul dintre principalele motive menționate de români, împreună cu reducerile și ofertele mai bune, este faptul că shopping-ul online i-au determinat să cumpere mai mult (30%). Odată cu diminuarea pandemiei, ne așteptăm la o revenire treptată la volumele originale în consumul de modă, iar în orizontul de 2-3 ani de aici înainte, la o creștere. Totuși, este necesar să privim separat segmentele online și offline. Am văzut o mare trecere la online și acest lucru va duce la o nouă distribuție pe piața modei.
Vânzările de modă online de anul trecut au dublat cifra de afaceri globală a industriei la 30%. Care este potențialul pentru creștere în viitor? Se va menține o proporție ridicată?
Creșterea e-commerce-ului de modă va încetini după un astfel de an de succes, dar să nu uităm că 22% dintre consumatori au încercat cumpărăturile online pentru prima dată în timpul pandemiei - conform sondajului nostru din aprilie 2021. 87% dintre ei au spus că vor continua să cumpere online deoarece au descoperit avantajele acestui lucru. Prin urmare, nu cred că ponderea online va scădea la nivelul din timpurile pre-COVID.
Se pare că pandemia COVID-19 a fost, în general, grea pentru magazinele mai mici, care nu au o bază de capital puternică, crescând astfel ponderea jucătorilor mari. Este la fel și în cazul magazinelor online de modă?
Ponderea marilor jucători crește cu siguranță datorită accesibilității produselor lor. Jucătorii mari stabilesc un anumit standard pe care magazinele mai mici vor trebui să le îndeplinească pentru a menține asistența pentru clienți. În opinia mea, magazinele mici trebuie să acorde atenție produselor „de nișă”, să construiască un grup fidel de clienți și să identifice segmentele în care pot concura cu jucători mai mari. În același timp, prezența pe platforme de tip marketplace, ajută, de asemenea, la creșterea vizibilității și obținerea de noi clienți pe care jucătorii mai mici îi pot converti direct de mai multe ori.
Este piața românească diferită, în vreun fel, de alte piețe pe care activează GLAMI? În ceea ce privește criza COVID-19 și în general.
În ceea ce privește criza COVID-19, România nu a avut măsuri atât de stricte ca alte țări - magazinele fizice nu au fost închise mult timp, în timp ce în Republica Cehă, de exemplu, au fost închise din ianuarie până în mai - astfel încât cumpărăturile online au fost singura modalitate de a cumpăra articole de modă. În România nu am văzut o astfel de creștere, desigur. A doua diferență, care merită menționată, este faptul că România este cea mai “mobile friendly” țară din portofoliul nostru, cu cea mai mare pondere de vizite pe mobil.
Recent și mai ales în timpul pandemiei, subiectul sustenabilității a fost unul foarte discutat. Vedeți un interes crescând al consumatorilor pentru moda sustenabilă prin intermediul motorului dvs. de căutare, în ceea ce privește publicul larg? Sau este încă un segment foarte limitat?
Vedem un interes tot mai mare pentru moda sustenabilă în ceea ce privește click-urile pe filtrul nostru dedicat din catalog. În același timp, ponderea produselor sustenabile este încă foarte mică. Cred că este un proces lent, iar companiile trebuie să cerceteze modul în care clienții lor văd acest segment și ce aspect al sustenabilității joacă cel mai mare rol pentru ei. Sustenabilitatea în industria modei are o mulțime de „fețe”: producție locală, materiale naturale sau reciclate, plata corectă a lucrătorilor, transparență sau chiar doar calitatea articolului. Oamenilor le pasă de unele dintre aceste lucruri chiar și fără să-și dea seama, deci este foarte important să identificăm aceste puncte de control și să le spunem clienților mai multe. Cu siguranță tinerii se gândesc la acest subiect din ce în ce mai mult, iar piața se va schimba în timp - magazinele trebuie să fie pregătite.
Care credeți că este cea mai mare problemă atunci când vine vorba de cumpărături online? Cum ar putea fi remediată?
După părerea mea, alegerea mărimii. Este o problemă atât pentru client, cât și pentru furnizor. Magazinele, în încercările de a face oamenii să cumpere online, au introdus, în urmă cu câțiva ani, retururi gratuite și, în consecință, se luptă mult cu rata de retur. Cred totuși că acest lucru poate fi îmbunătățit prin utilizarea mărimilor personalizate, recomandărilor de mărimi și prin informații adiționale pe baza recenziilor clientului. Inteligența artificială ajută deja în acest sens, de la alegerile de mărime sugerate pe baza achizițiilor anterioare până la cabine de probă virtuale, oferind clientului posibilitatea de a proba articole online, folosind imaginea lor și imaginile produselor.
Vorbind despre inteligență artificială - care este experiența cu acest subiect în GLAMI? Este mai mult un cuvânt la modă sau chiar vedeți cazuri de utilizare reușită în compania dvs.?
Inteligența artificială (AI) este cu siguranță o prioritate GLAMI - anul trecut am înființat propria echipă de AI. Deoarece GLAMI adună sub umbrela sa multe magazine, avem o cantitate uriașă de produse pe care trebuie să le procesăm în categorii. De asemenea, clienții se pot pierde cu ușurință într-o gamă de opțiuni atât de mare. În acest moment avem mai multe proiecte legate de AI - căutare vizuală, folosind imagini în loc de cuvinte, clasificarea automată a produselor și recomandarea personalizată a produselor pe baza preferințelor și istoricului utilizatorului. Când aruncăm o privire asupra a ceea ce oferă tehnologia AI, este ușor să vedem modalități directe în care AI poate genera venituri pentru magazinele online partenere și prin extensie - pentru noi.
Ne-ați putea spune mai multe despre căutarea folosind imagini? Cum funcționează?
Natura sa revoluționară constă în faptul că utilizatorul poate căuta într-un mod mult mai sofisticat și mult mai eficient decât prin cuvinte cheie. Deoarece se bazează în totalitate pe aspectul vizual, în timpul căutării, algoritmul inteligent clasifică automat îmbrăcămintea, accesoriile și încălțămintea în imaginea încărcată într-o categorie de produse în funcție de aspectul lor vizual și afișează cele mai similare produse. O căutare vizuală poate oferi până la mii de rezultate conexe pe care utilizatorul nu le-ar fi găsit niciodată singur sau pentru care, cu siguranță, ar fi luat mult mai mult timp.
Ce rezultate ați înregistrat pe GLAMI cu instrumentul de căutare folosind imagini? Dar cu alte instrumente de inteligență artificială?
Uneori, pentru o companie pot fi greu de evaluat timpul și resursele umane economisite, comparativ cu angajamentul pentru investiții în AI. Dar satisfacția utilizatorilor poate fi măsurată și în numere precum, de exemplu, rata de conversie. După implementarea ofertei personalizate de produse pe GLAMI, valori precum rata de conversie sau numărul de comenzi au crescut cu 5-10%. Căutarea folosind imagini arată, de asemenea, o îmbunătățire promițătoare a ratei de conversie. Acest lucru demonstrează ideea că utilizarea AI pentru creșterea satisfacției clienților aduce aproape întotdeauna rezultate financiare directe și pentru companie.
Care sunt planurile GLAMI pentru viitor? La ce funcții lucrați acum?
Lucrăm neobosit la îndeplinirea promisiunii noastre față de utilizatorii români, și anume că, indiferent de preferințele în materie de modă, pe GLAMI vor putea găsi produse de la toate brandurile lor preferate de modă, într-un singur loc. Vom implementa și dezvolta în echipa noastră internă AI moduri noi, complexe în ceea ce privește similaritatea produselor, sistemele de recomandare și un wishlist mai sofisticat.