Nu se ştie deocamdată cauza decesului, însă jurnaliştii speculează că ar fi vorba despre o supradoză de droguri.
Nick Gordon a fost considerat mereu responsabil pentru moartea, în 2015, a fiicei lui Houston, Bobbi Kristina Brown.
După moartea iubitei lui, Nick Gordon ar fi avut mai multe tentative eşuate de a sta departe de droguri. Avocatul lui Nick Gordon a refuzat însă acum să explice circumstanţele morţii clientului său.
Fiica celebrei Whitney Houston, Bobbi Kristina Brown a murit în iulie 2015, la vârsta de 22 de ani. A fost găsită inconştientă, după ce a înghiţit un "cocktail toxic", pe care i-l preparase chiar prietenul ei.
În încercarea de a o resuscita, Nick Gordon ar fi băgat-o cu capul în apă rece, însă acest lucru i-a provocat leziuni cerebrale. La un an după moartea tinerei, Gordon declara la o televiziune americană că obişnuia să se drogheze împreună cu iubita lui.