Cum s-a petrecut totul? Marzena Rogalska, gazda emisiunii "Question for Breakfast", avea invitat în platou un magician care trebuie să prezintă un truc spectaculos.
Pe o masă se aflau mai multe pungi, iar într-una dintre ele se afla un cui. Magicianul a încurajat-o pe Rogalska să joace un fel de "ruletă rusească" şi să strivească cu palma una dintre pungi. Trucul a eşuat însă şi s-a sfârşit tragic, prezentatoarea aplatinzând chiar punga în care se afla cuiul. Femeia a suferit o rană serioasă, aşa că a fost transportată de urgenţă la spital, scrie stuff.co.nz.
Ulterior, prezentatoarea a explicat pe contul personal de Facebook că totul a fost cât se poate de real şi nimic nu a fost regizat.
"Înţeleg că este greu de crezut ce s-a petrecut în direct, la TV. Accidente de felul acesta se mai întâmplă totuşi. O să îmi revin treptat, acum sunt în proces de recuperare", a precizat ea. "Sunt mulţi aşa-zişi experţi care analizează cadru cu cadru pentru a demonstra că a fost o farsă, dar de data aceasta nu au dreptate. Adevărul este că am fost rănită pentru că trucul nu funcţionat aşa cum ar fi trebuit", a adăugat ea, precizând că are nevoie de cel puţin o lună pentru a reveni pe micile ecrane.