Femeia a devenit cunoscută în anul 2021, după ce s-a dezvăluit că vizitează în mod regulat grădina zoologică din Anvers și s-a atașat foarte mult de cimpanzeul Chita, pe care l-a vizitat timp de patru ani, scrie Daily Star preluat de Ziare.com.
Femeia a caracterizat relația cu cimpanzeul ca fiind una „reală” și a considerat sentimentele lor reciproce, spunând că ar fi foarte supărați amândoi dacă nu li s-ar mai permite să se vadă.
"Iubesc acest animal, și el mă iubește pe mine. Altceva nu am. De ce vor să mi-l ia?", declara femeia la acea vreme.
Așa-zisele "întâlniri" săptămânale dintre cei doi implicau sărutul și gesturi de afecțiune prin geamul incintei cimpanzeului.
Grădina zoologică a a decis stoparea acestor "întâlniri", motivând că lipsa comunicării cu alte animale a avut un efect negativ asupra socializării cimpanzeului. Acesta trebuie să-și petreacă cea mai mare parte a zilei cu alți cimpanzei, dar Chita nu s-a legat de noii cimpanzei aflați la zoo.
Publicația notează că această poveste a dus la interdicția primită de femeie de a mai merge la grădina zoologică, interdicția ce a durat însă doar o săptămână. Mai exact, oficialii grădinii zoologice i-au permis să se întoarcă, cu condiția să-și schimbe comportamentul.
"I-am cerut doar doamnei Timmermans să-și schimbe comportamentul față de acest animal anume. Nu există nicio interdicție de vizitare, pentru orice vizitator în acest moment. Chita este o excepție: a crescut cu oameni acasă și a intrat în grădina zoologică acum aproape 30 de ani. Încă iubește oamenii, dar pentru sănătatea lui trebuie să fie în grupul de cimpanzei cât mai mult posibil”, a declarat Ilse Segers, managerul de relații publice al grădinii zoologice, pentru revista People.
Povestea cimpanzeului este și ea interesantă. Inițial, tânărul cimpanzeu a fost dat la grădina zoologică la o vârstă la care a devenit indisciplinat și a petrecut 30 din ultimii 38 de ani în captivitate, potrivit New York Post.
Chita este foarte prietenos cu oamenii, dar acest lucru îi afectează relațiile cu ceilalți. În 2008, a fost chiar rănit grav în timpul unei lupte cu alți cimpanzei masculi, mai arată sursa citată.