Berbec
Ceva magic se va întâmpla pentru tine în decembrie și vei avea un Crăciun încântător. Ai chef să faci ceva inedit, cum ar fi să petreci sărbătorile cu o altă comunitate sau să întâmpini Anul Nou de pe vârful unui munte. Aventura îți priește.
Dragoste. Cineva care te interesează de ceva vreme îți împărtășește în sfârșit sentimentele. Iubirea e în aer și săgeata lui Cupidon te lovește tare de tot.
Sănătate. Ai mare grijă de starea ta de sănătate, mai ales că vremea de afară predispune la infecții respiratorii. Nu vrei să te trezești cu un guturai sau chiar cu ceva mai grav într-o perioadă atât de prielnică.
Bani. Jumătate din lună muncești ca să te poți bucura de vacanța de Crăciun. Însă ține cont că ai putea să faci ceva mai mult decât să recuperezi treaba din concediu, mai ales că există șansa să fii promovată după Crăciun.
Taur
E cea mai frumoasă perioadă pentru tine, din tot anul calendaristic. Plăcerea de a dărui te face să fii mai bună și reprezinți o companie încântătoare pentru toți cei din preajma ta.
Dragoste. La câte cadouri faci, e de mirare că iubitul tău te adoră? Cumpără-i ceasul acela scump sau chitara la care râvnește de mult și relația ta va fi mai tandră ca niciodată.
Sănătate. Stai bine cu sănătatea, mai ales că armonia e omniprezentă în viața ta. Un masaj îți va accentua starea de bine. Dacă ai probleme cu circulația, e recomandat să ceri sfatul medicului.
Bani. La cât cheltuiești de Crăciun, nu e de mirare că vei sfârși luna cu câteva probleme financiare. Dar nu e bai, recuperezi totul până în februarie. Jumătatea lunii e un moment bun pentru întâlniri de business.
Gemeni
Pe de o parte, tânjești la liniște de sărbători, pe de alta, parcă ai face ceva memorabil cu timpul tău. Fii atentă pentru că toată această nehotărâre îți va dăuna în horoscopul lunii decembrie.
Dragoste. Apare o ispită în viața ta amoroasă, și tu adori tentațiile. Distrează-te cât vrei, dar nu dacă rănești pe cineva la care ții. Iar persoana care va avea cel mai mult de suferit e tocmai cea pe care începi să o dorești mai tare, și anume ispita.
Sănătate. Nu e cea mai bună lună pentru starea ta de sănătate, mai ales cu toate excesele perioadei. Vor avea probleme cu precădere persoanele predispuse la boli ale aparatului digestiv, ce trebuie să se țină de dietă. E greu, știm.
Bani. Ești înclinată să dai curs creativității, dar tocmai profesiile artistice precum scriitorii și pictorii au cele mai mari inconveniente financiare acum. Nici celelalte profesii nu o duc însă strălucit cu banii în această perioadă
Rac
Decembrie e pentru tine un prilej extraordinar de reflecție. Te gândești la ce s-a petrecut în viața ta în ultimii trei ani, ce relații ai reușit să cultivi și ce realizări profesionale ai bifat. Acest lucru te duce cu gândul la viitor și te stimulează să îți faci câteva planuri.
Dragoste. Dacă ești single, atragi potențiale interese amoroase ca un magnet. Fetele aflate deja într-o relație stabilă se bucură de o compatibilitate perfectă cu iubitul. E o lună bună pentru a rămâne însărcinată.
Sănătate. În afara cazului în care chiar îți bați joc de sănătatea ta, nu prea ai griji în decembrie. Chiar planetele își iau angajamentul să îți protejeze starea de bine.
Bani. Ce e cel mai important e că muncești într-un mediu fără stres și fără tensiune, care te susține să îți îndeplinești obiectivele. Te va ajuta foarte mult intuiția în viața profesională.
Leu
Luna decembrie e numai despre petreceri, dans și, da, câteva excese. Important e că iubești viața și și mai relevant e că și ea te iubește înapoi. Chiar nu ai motive să te plângi de ceva în această perioadă.
Dragoste. Poți începe o aventură fierbinte de tot cu o persoană extrem de diferită de tine. Amintește-ți că nu degeaba se spune că contrastele se atrag, dar dă mai multe șanse acestei legături. Dacă îi acorzi importanța cuvenită, se poate transforma într-o relație în toată regula.
Sănătate. Excesele nu îți vor face rău în această lună, ceea ce nu trebuie să devină însă literă de lege. Dar dacă începi să tușești sau te ustură doar puțin în gât, e musai să mergi de urgență la doctor, fiindcă situația se poate agrava rapid.
Bani. Înclinația ta artistică e mai strălucitoare ca oricând. Nu te sfii să scrii sau să te apuci de pictură: aceste profesii vor fi întovărășite de succes în această lună. Nu sta departe nici de social media, dar nici de petreceri unde poți cunoaște oameni influenți.
Fecioară
Nu o să te poți bucura în voie de acest Crăciun, spun astrele, pentru că tot soiul de griji apar de nicăieri în viața ta. E adevărat că măcar acestea nu te afectează la fel de tare ca pe majoritatea zodiilor pentru că tu ești obișnuită să te îngrijorezi.
Dragoste. Mai ales iubirea e pricină de anxietate pentru tine. Ai suspiciuni legate de fidelitatea iubitului, dar ar fi bine să le ții numai pentru tine. Măcar până te asiguri că sunt adevărate.
Sănătate. Dacă nu te obosești prea tare – o provocare cu care te confrunți în mod obișnuit – totul va fi bine în această lună. E util să îți faci un program care să includă și relaxare și să încerci să cumperi cadourile în prima parte a lunii.
Bani. Dacă dai totul în carieră, așteaptă-te la recompense extraordinare, care îți pot înălța poziția socială și dubla prestigiul. Ascultă neapărat sfatul unei persoane apropiate care nu te-a dezamăgit niciodată și care are o recomandare profesională acum.
Balanță
Există o discuție pe care ai tot amânat-o din cauza faptului că ți-e era teamă de reacția celeilalte persoană? Trăiești într-o relație toxică fiindcă ți-e frică de singurătate? În această lună vei avea șansa de a rezolva aceste divergențe.
Dragoste. Ai mare grijă, fiindcă un seducător versat și animat de intenții obscure îți tot dă târcoale. Acest om e gata să îți frângă inima dacă i-o permiți: fii vigilentă!
Sănătate. Eliberarea pe care o simți spunând lucrurilor pe nume va contribui la îmbunătățirea sănătății mentale. De mult nu te-ai mai simțit atât de bine în pielea ta.
Bani. Ai la începutul lunii un conflict de proporții cu șeful, dar astrele te îndeamnă să îți cenzurezi reacția agresivă. Nici nu face planuri pentru a-ți părăsi locul de muncă: luată din dorința de răzbunare, această hotărâre va face mai mult rău decât bine.
Scorpion
Poți împărți luna decembrie în două: în prima parte a lunii, asigură-te că faci tot posibilul pentru a te ocupa de responsabilitățile tale. Îți poți permite să sari calul apoi: inclusiv excesele de sărbători sunt benefice acum.
Dragoste. Nu te implica prea tare în relații dacă ești single. Nu se anunță nimic promițător pe acest plan; ba, dimpotrivă, ești mai degrabă predispusă la dezamăgiri acum. Nici în legăturile sentimentale de durată lucrurile nu sunt roz.
Sănătate. Nu mai amâna să acorzi toată importanța din lume stării tale de sănătate. Asigură-te că faci mișcare, că ai o dietă echilibrată și că îți menții și starea psihică armonioasă. Măcar până în perioada sărbătorilor.
Bani. Cineva lansează zvonuri neadevărate despre tine la muncă și acest lucru te scoate din minți. În loc să cauți să te răzbuni, mai bine încearcă să afli ce stă la baza lor și dacă nu poți trata cauza în loc să te confrunți numai cu efectul.
Săgetător
Mintea ta e sclipitoare, atenția, extraordinară, și ar fi păcat să nu profiți de pe urma acestor daruri. Fă tot posibilul ca să avansezi în carieră, dar acceptă că perioada sărbătorilor trebuie dedicată odihnei. Strălucești și pe plan social.
Dragoste. Ești ca un fluture scânteietor de frumos care atrage toate privirile. Dacă vrei să începi o nouă relație, nu există perioadă mai bună. Între 16 și 18 decembrie va surveni o schimbare în statutul tău sentimental: și da, veștile sunt excelente.
Sănătate. Nu toate merg bine în această lună și trebuie să plătești cu sănătatea ta. Stresul și epuizarea își spun cuvântul: dacă nu renunți măcar la câteva petreceri de sărbători, vei resimți acut efectele negative.
Bani. Graba strică treaba: așa sună proverbul care caracterizează viața ta profesională acum. La abilitățile excepționale de care dai dovadă acum, numai neatenția cu care te ocupi de sarcinile zilnice îți poate fi fatală.
Capricorn
E musai să te relaxezi în decembrie și e cu atât mai important după un an complicat. Pune preț pe starea ta de bine, nu doar la figurat, ci și la propriu. Cheltuiește cât e necesar ca să te simți extraordinar.
Dragoste. Te așteaptă o surpriză plăcută din partea sorții. Dacă nu l-ai întâlnit încă, sufletul tău pereche îți poate răsări în cale în luna decembrie. Îți va da lumea peste cap!
Sănătate. Nu ai mari probleme în această lună, dar e esențial să fii atentă la ce mănânci. Mai ales alimentele vechi (verifică termenul de expirare) presupun pericole uriașe și te pot amenința chiar cu spitalizarea.
Bani. Ai idei bune în horoscopul lunii decembrie, ce îți lipsește e susținerea superiorilor. Ba, mai mult, pot exista impedimente din partea acestora sau a colegilor. Neînțelegerile sunt de vină!
Vărsător
O persoană specială din viața ta - iubitul, amicul sau chiar un potențial interes amoros – devine mai importantă ca niciodată. Te vei apropia mult de acest om și timpul petrecut împreună va fi magic.
Dragoste. După data de 15 intri în dispoziție sărbătorească și pur și simplu sclipești de încântare. Scânteietoare va fi și viața ta amoroasă; dacă nu ai încă lângă tine pe cineva special, ți-l vor aduce festivitățile de iarnă.
Sănătate. Stai nu bine, ci excelent cu sănătatea în această lună. Chiar și dacă aveai probleme minore – precum accesele de reumatism sau tulburările digestive -, acestea iau o pauză în luna decembrie.
Bani. Promovarea aceea pentru care lucrai de multă vreme poate deveni o realitate la final de an. Dacă nu primești această veste bună de la angajatorul tău, poți fi tentată cu o propunere de top din partea unei alte firme.
Pești
E luna ta, au căzut de acord astrele. Tot ce trebuie să faci este să te bucuri de viață; chiar și micile preocupări sunt numai induse de stres, nu reprezintă tensiuni sau inconveniente reale.
Dragoste. Dacă ești în relație cu cineva, dragostea va fi mai puternică decât niciodată. Dacă nu, poți cunoaște pe cineva special în a doua săptămână a lunii, care te va duce în al nouălea cer. Ți-am spus că ești favorita planetelor acum.
Sănătate. Cu atâtea vești bune, cum ai putea să nu stai bine cu sănătatea? Vremea rece te predispune la veselie, nu la depresie, și îți place să stai în casă. Singura problemă e sedentarismul, dar poți scăpa de el abonându-te la un curs de yoga.
Bani. Acel obiectiv pentru care ai trudit neîncetat de mulți ani e gata: te așteaptă să îl savurezi la mijlocul lunii. Cu el vin și recompense financiare: pot fi bani mulți, pe care să îi folosești inclusiv pentru a-ți cumpăra un obiect de lux.