Trebuie să fierbi cafeaua la ibric, la foc mic și să o bei la scurt timp după ce este gata. După ce termini, clatină ceașca prin rotire pentru ca zațul să acopere și pereții aceșteia, răstoarnă pe o farfurioară și lasă până zațul de pe pereții ceștii să se usuce.
Un adevărat cititor în cafea poate să interpreteze și semnele de pe farfurioară. dar și simbolurile care apar pe exteriorul ceștii, care, întrucât toate înseamnă ceva.
Citirea se face în sensul acelor de ceasornic, de sus în jos. De obicei, prima imagine analizată este fundul ceștii. Luminozitatea lui semnifică starea sufletească a subiectului în raport cu o problemă.
Deci dacă aceasta este mai întunecată, arată o dispoziție proastă sau preocupări intense pentru problema respectivă. Partea dinspre toartă transmite semne despre persoana căreia i se ghicește; partea opusă toartei se referă la cei din exterior.
Importanta este si mana cu care subiectul tine ceasca, deoarece partea dinspre sine are o semnificatie, iar partea opusa o alta.
În ceea ce privește simbolurile care apar, iată câteva explicații pentru fiecare în parte:
Linii: O linie înseamnă un mic câștig financiar; mai multe linii una sub alta semnifică sănătate bună și viața fericită, iar liniile de pe fundul ceștii înseamnă pornirea într-o călătorie peste hotare.
Pătrat: Un pătrat simplu semnifică reușită în afaceri, pe când un pătrat plin o boală care te paște. Dacă iți apar mai multe pătrate mici pe fundul ceștii, ai multi prieteni lingușitori și în care nu te poți încrede.
Cerc: Un cerc mare pe fundul ceștii înseamnă o căsătorie fericită, în timp ce un cerc plin îți transmite că te-ai putea îmbogăți în curând. Apariția mai multor cercuri mici semnifică intrarea în relații amoroase de scurtă durată și fără viitor.
Romb: Dacă ai um romb plin, ești fericită în cuplu. Dacă ai un romb gol, te așteaptă probleme la lucru sau în afaceri.
Triunghi: Triunghiul plin marchează stabilitatea financiară. Dacă este cu vârful în sus, ești norocoasă, iar dacă apare cu vârful în jos, te patește eșecul într-o anumită problemă.
Cruci: O cruce într-o zonă cu mult alb în jur înseamnă că în viitorul apropiat ai să depășești obstacolele în calea ta.
Animale:
Lebădă - o realizare
Leu - succes în afaceri
Lup - trădare
Păianjen - succes la bani
Pește - dragoste de durată
Pisică - înșelătorie
Porc - noroc
Șarpe - cineva care îți vrea răul
Cal - căsătorie
Câine - prieten devotat
Cocoș - vești bune de departe
Fluture - flirt
Iepure sau cap de iepure - un succes rapid și de scurtă durată
Sursa: perfecte.ro