Ofiţerul Zach Stamper l-a întâlnit pe Samuel Meixueiro în urmă cu câteva zile, când cineva a sunat la poliţie pentru a anunţa că o persoană "suspectă" doarme în parcul din Roeland.
Când a ajuns la faţa locului, Zach a aflat povestea uimitoare: bărbatul se oprise pentru a se odihni câteva clipe, întrucât de cinci ore mergea pe jos. Samuel făcea zilnic acest drum între biserica unde locuieşte temporar şi magazinul unde este casier, relatează ABC News.
"Mi-a spus 'Asta e. Mă odihnesc puţin'. Mi-a părut rău pentru el, pentru că eu, când trebuie să ajung la muncă, urc în maşină şi în cinci minute ajung", a povestit poliţistul. "Pentru acest om, locul de muncă înseamnă totul. Mi-a spus că încearcă să economisească bani pentru un apartament şi, deci, este forţat să meargă la jobul acesta. Aşa că m-am gândit 'bine, hai să încerc să îl ajut cumva'", a adăugat el.
În ziua aceea, Zach l-a dus cu maşina la lucru pe Samuel, însă nu fost împăcat doar cu asta. Aşadar, peste puţin timp, i-a dăruit o bicicletă.
"Avea lacrimi în ochi şi cred că a fost foarte surprins de gestul meu", a spus poliţistul. "Nu stătea pe stradă cerşind bani, ci făcea tot ceea ce trebuia să facă pentru a merge mai departe. (...) Ca ofiţer, este datoria mea să servesc şi să protejez. Asta fac pentru a-mi ajuta comunitatea. 99% dintre poliţiştii pe care i-am cunoscut până acum ar fi făcut, probabil, acelaşi lucru", a conchis el.