În cele 11 vase, descoperite în apropiere de coasta Japoniei, se aflau cel puţin 25 de morţi. Două dintre persoanele decedate erau decapitate, iar pe o altă barcă se aflau mai multe schelete, scrie Huffington Post.
Pe catargul unui vas se vedeau încă rămăşiţele unui drapel ce părea să aparţină Coreii de Nord.
Experţii sunt de părere că respectivele bărci ar fi transportat "dezertori" din Coreea de Nord, dar e posibil ca unele dintre ele să fi fost simple vase pescăreşti.
"Navele sunt făcute din lemn, sunt vechi şi grele. Nu pot călători foarte repede, iar motoarele nu au suficientă putere pentru ca barca să poată înainta contra curenţilor", a explicat Yoshihiko Yamada, expert maritim.
"Aş spune că cea mai probabilă explicaţie este aceea că la bord se aflau dezertori. Faptul că au fost atât de multe cazuri într-o perioadă atât de scurtă de timp este îngrijorător, pentru că sugerează că există o instabilitate gravă în Coreea de nord", a explicat Jun Okumura, de la Meiji Institute for Global Affairs.