Ceaiul este una dintre cele mai sănătoase băuturi pe care le poţi consuma. Acesta are efecte benefice în tratarea diabetelui, dar şi în reducerea riscurilor de a suferi un accident cerebral vascular sau un infarct.
Dincolo de efectele favorabile asupra sănătății, trebuie să știi că majoritatea ceaiurilor pot face rău sănătății tale. O atenție specială trebuie să acorde pacienții care iau anumite medicamente.
Medicii spun că nu trebuie să bei mai mult de 3 sau 4 căni de ceai de plante. De asemenea, nu trebuie să-l bei după ce a stat în ibric peste noapte, riscul să dezvolte bacterii este ridicat.
Ceaiul verde
Deşi ceaiul verde a fost asociat cu efecte benefice asupra organismului, acesta poate avea și efecte nocive. Astfel, ceaiul verde pare să reducă densitatea minerală osoasă și este contraindicat persoanelor cu risc de osteoporoză. De asemenea, ceaiul verde în exces irită stomacul.
O cană de ceai verde conține 40 mg de cofeină, deci dacă bei mai mult de 2 căni/zi poți avea neplăceri: insomnie, agitație, nervozitate sau chiar tremurul mâinilor. Gravidele și mamele care alaptează au și ele interdicție de a consuma ceai verde.
Ceaiul de mentă
Ceaiul de mentă este unul din cele mai populare infuzii, fiind foarte răcoritor și un aliat de nădejde în prevenirea și tratarea a numeroase afecțiuni. Totuși, ceaiul de mentă băut în exces, poate avea efecte neplăcute. De aceea, dacă suferi de constipație sau litiază biliară, evită-l.Poți bea în schimb, ceai de tei sau de fructe.
Ceaiul de mentă nu este indicat în doze mari în ulcerul gastric sauduodenal. Nu se recomandă în sarcină şi alăptare.
Află când nu este indicat să bei ceai negru sau de mușețel AICI