Echinocțiul de toamnă 2023. Tot ce trebuie să știi despre echinocțiu
Echinocțiul de toamnă 2023. În fiecare an, la începutul ultimei decade a lunii septembrie are loc echinocțiul de toamna. Echinocțiul de toamna este momentul când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°. Din acest moment putem spune că intrăm în toamna astronomică.
Punctul echinocțiului de toamna, numit și „punct autumnal", se află pe sfera cerească la intersecția eclipticii (ce reprezintă proiecția pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la această dată, trecând din emisfera nordică a sferei cerești în cea sudică. Aflându-se deci la această dată în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări și va apune chiar în punctele cardinale est și vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopților.
Echinocțiul de toamnă 2023. Singurele excepții le întâlnim în regiunile polare, în zona Polului Nord începând lungă noapte polară, iar în cea a polului sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocțiului de primăvară. De altfel, în emisfera sudică a Pământului, dată de 23 septembrie marchează începutul primăverii.
Echinocțiul de toamnă 2023. Ce trebuie să știi despre echinocțiu. Spre deosebire de Anul Nou, care e la miezul nopții în toate fusurile orare, echinocțiul de toamna are loc în același moment universal, doar că ora locală va diferi.
Echinocțiul de toamnă are loc când Soarele traversează Ecuatorul ceresc. În fiecare an, acesta se petrece la 22, 23 sau 24 septembrie, în Emisfera Nordică.
După echinocțiul de toamnă, nopțile vor fi din ce în ce mai lungi, iar zilele din ce în ce mai scurte. Acest lucru va dura până în luna decembrie. Atunci, ziua va începe să fie din ce în ce mai mare, până la echinocțiul de primăvară.
Echinocțiul de toamnă 2023. Data exactă a echinocțiului diferă de la an la an. Acest lucru este datorat faptului că Pământului îi ia aproximativ 365,25 de zile să facă rotația în jurul Soarelui, iar o dată la patru ani este an bisect.
Pentru pasionații de astrologie, în dimineața de după echinocțiul de toamna se intră în zodia Balanță.
Echinocțiul de toamnă 2023. Ce trebuie să știi despre echinocțiu. În China, echinocțiul de toamna este inclus în Festivalul Toamnei, cunoscut și că Festivalul Lunii. Cu acest prilej se celebrează strângerea recoltelor și se gătesc Prăjiturile Lunii.
Spre deosebire de echinocțiul de primăvară care generează energia renașterii și bucuria verii, echinocțiul de toamnă poate aduce sentimente de depresie.
Echinocțiul de toamnă 2023. Semnificații spirituale
Echinocțiul de toamnă 2023. Semnificații spirituale. Potrivit culturilor indigene, oamenii ar trebui să se ghideze după cele patru mari puncte ale naturii, din an. Acestea sunt Solstițiul de iarnă, Echinocțiul de primăvară, Solstițiul de vara și Echinocțiul de toamna. Fiecare reprezintă o călătorie spiritual, un ciclu spiritual pe care fiecare om trebuie să-l parcurgă.
Conștientizând faptul că suntem una cu natură, vom înțelege propriile cicluri de viață, care se întrepătrund cu cele ale naturii.
Echinocțiul de toamnă 2023. Semnificații spirituale. Toamna reprezintă momentul recoltei. Omul trebuie să conștientizeze abundență naturii și propria abundență. Că și în natură, ciclurile omului sunt creșterea, recolta, moartea și renașterea. De aceea, echinocțiul de toamna este momentul în care trebuie să onorăm abundență. Trebuie să schimbăm focusul, de la lipsuri spre belșug.
Echinocțiul de toamnă 2023. Ritual pentru Echinocțiul de toamnă
Echinocțiul de toamnă 2023. Ritual. Aprinde o lumânare și exprimă-ți gratitudinea pentru toate lucrurile pe care le ai și pentru lucrurile care te-au făcut omul care ești.
Toamna este momentul în care preparam “solul” pentru recoltele viitoare. Eliberează-te de tot ce a fost, fă curățenie și da voie creativității să aibă viziuni.
Urmează iarnă, momentul în care te vindeci. Iarnă, cu frigul și înghețul ei, aduce curățenia, vindecarea ce te pregătește pentru primăvară. Iar primăvară este momentul renașterii.
Sursa: sfatulparintilor.ro