În primul rând, trebuie să vedem dacă este, într-adevăr, o aluniţă, pentru că mai există diferite leziuni asemănătoare- papiloame, angioame. Dacă este vorba de o aluniţă, trebuie excizată (îndepărtată chirurgical- n.r.) în maximum 2-3 săptămâni de la momentul ruperii.
Nu trebuie să ne fie frică să o scoatem, în caz contrar riscăm ca celulele nevice să se înmulţească anarhic şi să se transformă în tumoră malignă, scrie doctorulzilei.ro.
Aluniţa este scoasă în profunzime, “cu o mică” margine, căreia i se face o biopsiepentru a se stabili dacă leziunea a fost extrasă în profunzime şi dacă în jurul ei a rămas doar ţesut sănătos. Medicii nu recomandă cauterizarea (arderea), întrucât leziunea nu este extrasă în totalitate. În momentul în care v-aţi rupt aluniţa, nu intraţi în panică şi nu aplicaţi creme, pentru că există riscul să faceţi o alergie.
Cel mult, dezinfectaţi rana cu substanţe antiseptice (spirt, rivanol, betadine) şi aplicaţi un pansament până ajungeţi la control, mai ales dacă sângerează.
Nu întârziaţi mai mult de 2-3 zile să vă prezentaţi la doctor. Cât de ocupaţi ar fi medicii, aceasta este o urgenţă. Există foarte multe cazuri când aluniţele traumatizate s-au transformat în melanoame (cancer de piele), pentru că bolnavii s-au prezentat târziu la spital.
În schimb, rănirea negilor şi a papiloamelor (excrescenţele simple) nu pune probleme. Excizarea acestora este, mai degrabă, de ordin estetic, întrucât se înmuleţsc foarte repede, în special în zona gâtului, axilei şi a sânilor şi devin deranjante.