Cineastul a colaborat mult cu actorul John Wayne, în filme precum "McLintock!', "The Undefeated", "Chisum", "Şeriful Cahill / Cahill US Marshal" şi "Flăcări şi petrol / Hellfighters", relatează Mediafax.ro.
Vestea despre acest deces a fost confirmată de compania regretatului actor de filme western, John Wayne Enterprises.
Cariera lui Andrew McLaglen, născut în Marea Britanie, s-a întins pe circa patruzeci de ani, din anii 1950 până la începutul anilor 1990. McLaglen a fost fiul actorului britanic Victor McLaglen, câştigător al unui premiu Oscar, un fost pugilist profesionist care a jucat în filme western alături de John Wayne, cum este pelicula "Ultima misiune/ She Wore a Yellow Ribbon", din 1949, regizată de John Ford.